Localizare rapidă a apelurilor de urgenţă 112
Apelurile la numărul de urgenţă 112 vor putea fi localizate în 20 de secunde, ca urmare a unei iniţiative a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). „Date fiind evoluţiile tehnologice recente, la nivelul reţelelor şi terminalelor de telefonie mobilă, proiectul ANCOM completează metoda de localizare «cell-ID» folosită în prezent cu metode de localizare mai precise, în cazurile în care tehnologia o permite, pentru ca dispeceratele de urgenţă să poată beneficia de poziţionări cât mai aproape de realitate ale celor care solicită ajutorul prin intermediul apelurilor de urgenţă la 112”, se precizează într-un comunicat ANCOM, care oferă şi exemple de soluţii de localizare avansate, precum Advanced Mobile Location (AML), disponibilă deja pe unele terminale și care permite localizarea apelantului cu o acurateţe sporită, pe baza informaţiilor generate de sistemele globale de navigaţie prin satelit (GNSS), de punctele de acces de tip WiFi şi/sau de metoda „cell-ID”. Furnizorii de reţele publice de telefonie mobilă au obligaţia ca, până la 1 iunie 2017, să ia toate măsurile necesare, astfel încât „să permită transmiterea către administratorul Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în maximum 20 de secunde de la momentul iniţierii apelului de urgenţă, a informaţiilor de localizare, care să conţină latitudinea şi longitudinea ce caracterizează poziţia geografică în care se află echipamentul terminal al apelantului, cel puţin pentru apelurile de urgenţă 112 iniţiate de pe terminale mobile de tip smartphone”.