Locuinţă construită de Biserică pentru o familie din Coşula
O familie cu situaţie financiară dificilă din localitatea Coşula, judeţul Botoşani, are o locuinţă nouă, începând din această toamnă. În urma eforturilor făcute de parohia din localitate, prin donaţiile mai multor oameni cu suflet mare s-a reuşit ca într-un an să fie construită această casă, sfinţirea ei fiind făcută de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Potrivit părintelui paroh Adrian Achitenei, decizia de a construi această locuinţă a venit deoarece casa bătrânească în care locuiau nu era într-o stare bună şi nu prezenta siguranţă pentru membrii familiei.
„Apelând la dragostea enoriașilor și a prietenilor, am reușit ca în data de 14 august să oficiem slujba de sfințire a casei, care a fost finalizată, utilată cu cele necesare - bucătărie, dormitor și baie -, racordată la energie electrică, apă și canalizare”, a declarat pr. Adrian Achitenei.
Parohia „Izvorul Tămăduirii” Coșula a fost înființată în anul 2003.