Locuințe pentru tineri la Mediaș
88 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, vor fi construite în municipiul Mediaş, judeţul Sibiu, prin ANL, aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, valoarea investiţiei ridicându-se la 32,5 milioane de lei. Se vor construi 24 de apartamente cu trei camere, 40 de apartamente cu două camere şi 24 de apartamente cu o cameră pe strada Gheorghe Lazăr din Mediaş. Beneficiari vor fi tinerii între 18 şi 35 de ani care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă.