Locuri de muncă disponibile în sănătate şi asistenţă socială
Rata locurilor de muncă vacante a fost în ultimele trei luni din 2009 de 0,50%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de trimestrul precedent şi cu 1,03 puncte comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008.
Cea mai mare cerere de forţă de muncă s-a înregistrat în activităţile de sănătate şi asistenţă socială (1,48%), administraţie publică (1,09%) şi în activităţile de intermedieri financiare şi asigurări (0,95%). Ocupaţiile cele mai căutate de angajatori au fost cele intelectuale şi ştiinţifice - grupa majoră 2 (0,69%) şi de lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi - grupa majoră 5 (0,59%). În profil teritorial, regiunea cu cea mai mare rată a locurilor de muncă vacante a fost Nord-Est (0,97%), urmată de regiunea Vest (0,60%).