Locuri garantate de la buget pentru absolvenţii de liceu din rural

Data: 06 Ianuarie 2012

Candidaţii proveniţi din medii cu risc socio-economic ridicat sau marginalizate din punct de vedere social (absolvenţi ai liceelor din mediul rural sau din oraşe cu mai puţin de 10.000 de locuitori) ar putea beneficia de un număr de locuri bugetate garantate în universităţi, în condiţiile legii. Potrivit unui proiect de lege publicat pe site-ul MECTS, universităţile vor asigura acestor studenţi servicii gratuite aferente integrării lor academice, sociale şi culturale în comunitate şi vor urmări permanent traseul lor educaţional. Proiectul de act normativ mai prevede şi alte prevederi privind statutul studentului: participarea în senatul universităţilor, având drept de veto în alegerea rectorului, posibilitatea de transfer de la o universitate la alta, păstrându-şi locul bugetat. De asemenea, studenţii nu pot fi sancţionaţi sau discriminaţi pentru critica privată sau publică adusă argumentat instituţiei de învăţământ superior sau pentru exprimarea opiniei personale în acest sens, atunci când aceştia respectă prevederile legislaţiei în vigoare. Acelaşi act normativ mai prevede ca studenţii să beneficieze de o reducere de 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice, de dreptul la protecţia datelor personale. În ceea ce priveşte voluntariatul, studenţii pot participa la astfel de acţiuni pentru care pot primi un număr de credite ce va fi consemnat în suplimentul la diploma de studii.