Locurile de muncă, principala îngrijorare a europenilor
▲ Ultimul sondaj Eurobarometru al acestui an arată că, pentru europeni, şomajul reprezintă principala problemă din ţara lor, în timp ce îngrijorarea cu privire la situaţia economică s-a atenuat uşor ▲ Majoritatea cetăţenilor Uniunii apreciază că punctul culminant al crizei încă nu a trecut şi consideră că guvernele naţionale şi UE sunt cele mai în măsură să întreprindă acţiuni împotriva efectelor crizei ▲ Jumătate dintre români sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, arată Eurobarometrul, situaţia economică a ţării şi sistemul de sănătate fiind celelalte motive principale de îngrijorare ▲
Cea mai mare teamă a europenilor este legată de o eventuală pierdere a locului de muncă, însă optimismul pare să revină în rândul cetăţenilor Uniunii, relevă cel mai recent eurobarometru. Majoritatea (51%) consideră şomajul ca fiind cea mai importantă problemă actuală din ţara lor. Pe locul doi se află situaţia economică (40%), urmată de inflaţie (19%), care ocupă locul trei, alături de infracţionalitate (19%). La nivel personal, inflaţia (38%), situaţia economică (26%) şi şomajul (20%) rămân cele mai importante probleme. Nu mai puţin de 54% din cei chestionaţi consideră că ce este mai rău pentru piaţa locurilor de muncă încă nu a venit, în uşoară creştere faţă de procentul acestora în primăvară (61%). 38% dintre europeni (28% în primăvară) cred că a fost depăşit apogeul crizei economice, iar 21% dintre cei chestionaţi sunt convinşi că anul următor va fi mai greu. „Cetăţenii au indicat în mod limpede că locurile de muncă reprezintă principala lor îngrijorare, iar UE trebuie să continue să-şi concentreze întreaga atenţie şi să se angajeze pe deplin în rezolvarea problemelor generate de criză“, a afirmat Margot Wallström, vicepreşedintă a Comisiei Europene, responsabilă cu relaţiile instituţionale şi strategia de comunicare. Cetăţenii Uniunii vor o susţinere mai mare pentru cercetare şi inovare Europenii sunt mai optimişti şi în legătură cu evoluţiile economice. Dacă în primăvară doar 24% din respondenţi se aşteptau la o ameliorare a situaţiei de pe piaţa UE, acest procent a ajuns acum la 30. Europenii au ajuns să aibă mai multă încredere în capacitatea guvernelor lor de a soluţiona cel mai bine problemele: 19%, faţă de 12% în primăvară. 22% dintre cei chestionaţi privesc Uniunea Europeană drept cea mai în măsură să contracareze criza. Europenii percep stimularea cercetării şi inovării din industria europeană (31%), sprijinirea producţiei ecologice de bunuri şi servicii (30%), sprijinirea agriculturii (27%) şi încurajarea înfiinţării de întreprinderi (25%) ca fiind modalităţile principale de stimulare a creşterii într-o manieră sustenabilă. Indicatorii tendinţei privind încrederea în instituţiile europene sunt stabili, comparativ cu luna mai a acestui an. În ansamblu, 50% dintre cetăţenii UE au încredere în Parlamentul European, în timp ce 33% (- 3) manifestă lipsă de încredere. 46% (^ 2) au încredere în Comisia Europeană, iar 32% (- 2) manifestă lipsă de încredere. Majoritatea europenilor (53%) continuă să creadă că apartenenţa ţării lor la UE este un aspect pozitiv, în timp ce 57% cred că ţara lor a beneficiat de pe urma statutului de membră a UE. Acest sondaj „Eurobarometru standard“ a fost efectuat pe bază de interviuri faţă în faţă de către TNS Opinion & Social, fiind intervievate 30.238 de persoane, în perioada 23 octombrie-18 noiembrie 2009. Sondajul „Eurobarometru standard“ este efectuat de două ori pe an, primăvara şi toamna. Îngrijoraţi de creşterea preţurilor Jumătate dintre români sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, arată ultimul Eurobarometru, citat de Euractiv.ro. Situaţia economică a ţării şi sistemul de sănătate sunt celelalte motive principale de îngrijorare, iar 66% dintre români cred că partea cea mai grea a crizei reflectată în creşterea şomajului de-abia acum urmează. Eurobarometrul îi arată pesimişti pe români, care cred că în România - spre deosebire de UE, unde lucrurile par să se îndrepte economic - lucrurile merg spre mai rău. 63% dintre respondenţii români consideră că lucrurile se vor înrăutăţi în România, în timp ce în UE ei cred că situaţia e pe cale să se îmbunătăţească. Principala preocupare privind situaţia din România este în legătură cu criza economică (53%), creşterea preţurilor/inflaţia (39%) şi somajul (36%). La nivel personal, europenii sunt preocupaţi de şomaj, în timp ce românii sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor (50%), de criza economică (37%), sistemul de sănătate (23%), pensii (19%) şi abia apoi de şomaj (15%).