Logos şi poezie

Rugăciunea din amurg

de Nichifor Crainic Mă rog şi pentru viii şi pentru morţii mei. Tot una-mi sunt acuma părtaşii şi duşmanii, Cu ei deopotrivă mi-am sfărâmat eu anii, Şi dragostea şi vrajba le-am împărţit cu ei. Pe morţi în rugăciunea de seară mi-i culeg. Aceştia sunt, Doamne, iar eu printre morminte. Au fost în ei avânturi şi-au fost pogorăminte. Puţin în fiecare, în toţi am fost întreg. De viforele vieţii ei sunt acum deşerţi, Dar dragostea, dar vrajba, din toate ce rămâne? Zdrobita rugăciune la mila ta, Stăpâne, Sunt şi eu printre morţi rugându-mă să-i ierţi. Şi adunându-mi viii, la mila ta recurg, Când crugul alb al zilei pământul încunună: Tu dă-le, Doamne, dă-le cu toată mâna bună Târzia-nţelepciune din tristul meu amurg.