Loterie fiscală pentru contribuabili
Ministerul Finanţelor Publice a anunţat un set de măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale. Astfel, casele de marcat vor fi conectate la un server central şi vor fi dotate cu un jurnal electronic şi nu cu role de hârtie, iar plătitorii de taxe şi impozite vor participa cu bonurile la o extragere fiscală dotată cu premii în bani.
Firmele din România vor trebui să înlocuiască, într-un an şi jumătate, casele de marcat fiscale cu role de hârtie cu case de marcat cu jurnal electronic ce vor fi conectate la un server central, iar în acest mod Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va urmări tranzacţiile şi va putea combate evaziunea pe TVA (taxa pe valoare adăugată), a anunţat, miercuri, ministrul finanţelor publice, doamna Ioana-Maria Petrescu. Iniţiativa face parte dintr-un set de măsuri menite să reducă evaziunea fiscală pe care îl va promova MFP. „Măsura va duce la reducerea costurilor pe care le au companiile cu depozitarea rolelor de hârtie, care trebuie păstrate un număr de ani, costurile fiind de 150 de euro pe an pe casă de marcat“, a declarat ministrul, acesta adăugând că marile firme vor trebui să schimbe casele de marcat mai repede, IMM-urile având la dispoziţie mai mult timp.
Introducerea unei loterii fiscale este o altă măsură din pachetul de măsuri antievaziune, în state precum Slovacia, Malta sau Portugalia, loteria fiscală fiind deja funcţională, în timp ce în Polonia aceasta este în curs de implementare. „Vorbim de o loterie care se va face online, oamenii se vor putea înscrie online şi pune detalii de pe codul fiscal şi va exista o tragere la sorţi în fiecare lună, cu premii“, a arătat ministrul. Astfel, persoanele care deţin bonuri fiscale vor introduce într-un sistem informatic dedicat loteriei, gestionat de Loteria Română, numărul bonului fiscal, suma totală, numele, prenumele, precum şi seria şi numărul unui act de identitate valabil. În ţările unde funcţionează deja o astfel de loterie, marii retaileri introduc automat în baza de date pentru extrageri bonurile fiscale eliberate consumatorilor. La extragerile lunare organizate de Loteria Română vor fi acordate 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.
Totodată, o a treia măsură avută în vedere de MFP este schimbul automat de informaţii între ANAF şi bănci, lunar, pe rulaje şi tranzacţii, scopul fiind reducerea marii evaziuni fiscale.
Setul de măsuri a fost fundamentat pe rezultatele unui studiu realizat de compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers (PwC) şi Mastercard, în care este apreciat că implementarea graduală, pe o perioadă de cinci ani, a unor măsuri de acest gen, dar şi altele, precum limitarea încasărilor zilnice de numerar şi a plafonului de casă pentru operaţiunile de încasări, atât de la persoane fizice, cât şi de la cele juridice, ar putea conduce la o reducere a economiei gri cu aproape 10% în următorii şapte ani, echivalând cu o combatere a evaziunii în sumă totală de aproximativ 14 miliarde de euro. Potrivit lui Bogdan Belciu, partener la PwC, economia gri în România este estimată la aproape 29% din PIB, mult peste media europeană, de 19%. De asemenea, ponderea numerarului în circulaţie este de 60% din PIB în România, de şase ori mai mare decât în ţările din zona euro. (Oana Nistor)