Luca 10, 38-42; 11, 27-28

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 01 Octombrie 2018

„În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Și ea avea o soră ce se numea Maria, care, așezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire și, apropiindu-se, a zis: Doamne, oare nu socotești că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i, deci, să-mi ajute. Și, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijești și pentru multe te silești, dar un singur lucru trebuie: căci Maria partea cea bună și-a ales, care nu se va lua de la ea. Și, când zicea El acestea, o femeie din mulțime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericit este pieptul la care ai supt! Iar El a zis: Așa este, dar fericiți sunt și cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc pe el.”

Maica Domnului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia V, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 70

Și luând-o, n-a cunoscut-o până ce a născut pe Fiul ei Cel Întâi Născut (Matei 1, 25). Cuvântul până nu l-a folosit aici evanghelistul ca să bănuiești că a cunoscut-o după ce a născut pe Fiul ei, ci ca să afli că Fecioara era fecioară înainte de naștere.

Dar atunci pentru ce a mai pus cuvântul până?

Adeseori Scriptura obișnu­iește să facă asta, folosind cuvântul când e vorba de timpuri nedeterminate. De pildă: Când a fost vorba de corabia lui Noe de pe timpul potopului a spus: Corbul nu s-a mai întors până ce nu s-a uscat pământul (Facerea 8, 7). Cu toate că nici după aceea nu s-a mai întors. Vorbind despre Dumnezeu, Scriptura spune: Din veac și până-n veac Tu ești (Psalmi 89, 2); dar prin aceste cuvinte Scriptura nu pune hotare existenței lui Dumnezeu. În altă parte Scriptura binevestește și spune: Va răsări în zilele lui dreptatea și mul­țimea păcii până ce va dispărea luna (Psalmi 71, 7); asta nu înseamnă că pune capăt acestui frumos corp ceresc. Tot astfel și în textul din Evanghelie, Matei a spus până ca să ne arate că Fecioara a fost fecioară înainte de nașterea Pruncului; cât privește timpul de după naș­tere, l-a lăsat pe seama gândirii tale. Matei i-a spus numai ceea ce era de neapărată tre­buință să afli, anume că Fecioara a rămas fecioară până la naștere; iar ceea ce-i o conse­cință firească și evidentă a spuselor sale, a lăsat-o pe seama conștiinței tale. Că Iosif, care era un om drept, n-ar fi vrut cu nici un preț să o cunoască nici după nașterea Fiului ei, când știa că era o Mamă, care a fost învrednicită de o naștere nouă și străină. Dacă ar fi cunoscut-o și ar fi avut-o ca femeie, pentru ce Domnul o încredințează ucenicului ca pe o femeie fără de apărare, care nu are pe nimeni, și-i poruncește s-o ia cu el (Ioan 19, 26-27).”

Sfântul Ambrozie al Mila­nului, Scrisori, scrisoarea a XLII-a, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 202

„Hristos în chip deosebit a ales darul fecioriei, a înfățișat neprihănirea și S-a făcut pe Sine ceea ce a fost mama Sa.”