Luca 14, 1-11

Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 22 Decembrie 2018

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei Îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n-au putut să-I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, să-ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”

Smerenia te duce aproape de Dumnezeu

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 338-339

„Fiindcă deci patima înălțării s-a sădit aproape în fiecare dintre cei pătimași de firea omenească, Domnul începe de aici Fericirile, ca să smulgă mândria ca pe un rău începător din deprinderile noastre, sfătuindu-ne să urmăm Celui ce S-a făcut sărac de bună voie, Care este cu adevărat fericit, pentru că asemănându-ne cu El în ceea ce putem și pe cât putem, adică în sărăcia prin voia noastră liberă, să ne atragem și părtășia la fericire. (...) Ce poate fi mai sărac pentru Dumnezeu decât chipul de rob? Ce poate fi mai smerit pentru Împăratul celor ce sunt decât să Se facă părtaș firii noastre celei sărace? Împăratul împăraților și Domnul domnilor îmbracă cu voia chipul robiei noastre. Judecătorul tuturor Se supune stăpânitorilor pămân­tești. Domnul zidirii Se coboară în peșteră. Cel ce cuprinde totul în palmă nu află loc într-o ospătărie, ci e zvârlit în grajdul dobitoacelor necuvântătoare. Cel curat și nepătat Își în­sușește întinăciunea firii ome­nești și străbătând prin toată sărăcia noastră înaintează până la gustarea morții. Vedeți măsura sărăciei de bunăvoie? Viața gustă moartea. Judecătorul e dus la judecată. Domnul vieții celor ce sunt se supune hotărârii unui judecător pământesc, împăratul a toată puterea mai presus de lume nu respinge mâinile călăilor. Spre această pildă să tindă, zice, măsura smeritei tale cugetări.”