Luca 2, 20-21; 40-52

„În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră şi văzuseră, după cum li se spusese. Şi când s-au împlinit opt zile şi trebuia să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, înainte de a se zămisli în pântece. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era cu El. Şi părinţii Săi se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Paştilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la Ierusalim, după obiceiul Praznicului, şi sfârşindu-se zilele şi pornind ei înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif şi mama Lui n-au ştiut şi socotind că Dânsul este înmpreună cu alţi tovarăşi de călătorie, au mers cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi; însă nu L-au găsit. Atunci s-au întors la Ierusalim şi L-au căutat. După trei zile L-au găsit în templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile Sale. Când L-au văzut părinţii Săi, au rămas uimiţi, iar mama Sa a zis către Dânsul: Fiule, de ce ne-ai făcut aşa? Iată, tatăl Tău şi eu, îngrijoraţi, Te căutăm. Dânsul însă a zis către ei: de ce era să Mă căutaţi? Nu ştiaţi, oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu Mi se cădea să fiu? Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. Apoi a plecat împreună cu ei şi a venit în Nazaret, şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste lucruri şi cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor”.