Luca 20, 1-8 (Puterea Domnului)
„În vremea aceea, pe când Iisus învăța poporul în templu și binevestea, au venit preoții și cărturarii, împreună cu bătrânii, și L-au întrebat, zicând către El: Spune nouă, cu ce putere faci acestea sau cine este cel ce Ți-a dat această putere? Iar El, răspunzând, a zis către ei: Vă voi întreba și Eu pe voi un cuvânt și spuneți-Mi: Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Și ei cugetau în sinea lor, zicând: Dacă vom spune: din cer, va zice: Pentru ce n-ați crezut în el? Iar dacă vom zice: de la oameni, tot poporul ne va ucide cu pietre, căci este încredințat că Ioan a fost proroc. Și au răspuns că nu știu de unde este. Atunci Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea.”
Atotputernicia lui Dumnezeu
Origen, Despre principii, Cartea Întâia, XII-XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 8, p. 68
„Dar înțelepciunii i s-a mai dat și atributul de oglindă fără pată a lucrării lui Dumnezeu (Înț. Sirah 7, 22), însă va trebui să precizăm și aici mai întâi ce este în fond lucrarea puterii lui Dumnezeu. Ea este, așa zicând, energia sau puterea prin care acționează Dumnezeu atunci când creează, când poartă de grijă de toate, când judecă ori când rânduiește și îndrumă toate la vremea lor. După cum mișcările și gesturile celui ce privește într-o oglindă produc și ele un chip care se mișcă și care are aceleași mișcări și aceleași gesturi fără absolut nici o deosebire față de «original», tot așa trebuie să înțelegem că acționează și înțelepciunea după voia ei proprie atunci când o numim «oglindă fără pată» a puterii lucrării părintești. De aceea vorbește despre Sine și Domnul nostru Iisus Hristos, în calitatea Lui de înțelepciune a lui Dumnezeu, atunci când zice: Cele ce face Tatăl, acestea le face și Fiul întocmai (Ioan 5, 19), la care adaugă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând (Ioan 5, 19). Iar întrucât Fiul nu Se deosebește, nici nu diferă întru nimic de Tatăl când e vorba de puterea lucrărilor Lui și întrucât lucrarea Fiului nu este alta decât cea a Tatălui, ci e ca să zicem așa - una și aceeași mișcare în amândouă, Fiul e numit «oglindă fără pată» ca să ne dea să înțelegem că nu există nici o neasemănare între Fiu și Tată. Unii vorbesc de asemănare, de imitare a dascălului de către ucenic, iar alții spun că Fiul a executat în materia corporală ceea ce Tatăl plăsmuise înainte în substanțele spirituale; dar cum ar fi cu putință așa ceva, din moment ce Evanghelia nu spune că Fiul săvârșește lucrări asemănătoare, ci că aceleași lucrări le face și El întocmai? (...) Principala bunătate este fără îndoială Tatăl: din ea S-a născut Fiul, Care este în toate privințele «chipul bunătății Sale» (Ioan 15, 10). Într-adevăr, nu există în Fiul altă bunătate decât cea care este în Tatăl. Acesta-i motivul pentru care Mântuitorul zice, pe bună dreptate, în Evanghelie: nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu, Tatăl (Marcu 10, 18).”
(Pr. Narcis Stupcanu)