Luca 21, 12-19

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Păziți-vă de oameni, pentru că își vor pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați și la dregători pentru numele Meu. Și va fi vouă prilej de mărturisire. Puneți, deci, în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde; căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri. Și veți fi dați și de părinți, și de frați, și de rudenii, și de prieteni, și vor ucide pe unii dintre voi și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; dar nici un păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre.”

Moartea pentru Hristos înseamnă viață

Viața Sfântului Macarie Egipteanul - Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 83

„Căci creștinul, ajutat fiind de har și progresând printr-o bună purtare până la măsura (desăvârșirii) vieții spirituale, consideră drept slavă, desfătare și bucurie de negrăit faptul de a fi urât, de a fi prigonit și de a suporta orice insultă și rușine pentru Hristos; pentru că, punându-și speranța în El, în iubire și în bunurile viitoare, insulta, bătăile, prigoanele și celelalte pătimiri, inclusiv crucea, toate sunt plăcere, bucurie, încântare și arvună a (bunurilor) cerești. Pentru că zice (Mântuitorul): Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni toți oamenii și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră mințind din pricina Mea; bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri (Matei 5, 11-12). (...) Căci harul Duhului, cuprinzând tot sufletul și umplându-l de bucurie și putere și îmbiindu-l cu speranța celor viitoare și îndepărtând senzația durerii prezente, face plăcute pătimirile Domnului.”

Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, Cartea a Patra, XV, 23-25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 13, pp. 161, 162

„(...) Proconsulul i-a zis: «Am la dispoziția mea fiare, am să te predau lor în caz că nu te căiești», la care Policarp a răspuns: «Poruncește, căci pentru noi rămâne cu neputință întoarcerea de la mai bine la ce-i mai rău, ci dimpotrivă, e bine să ne întoarcem de la rău la dreptate».
Acela însă i-a zis din nou: «Dacă de fiare nu-ți pasă, focului am să te dau ca să te domolească atâta vreme cât nu-ți schimbi părerea». Policarp răspunse: «Tu mă ameninți cu un foc ce arde un timp și apoi se stinge pentru că nu cunoști focul judecății viitoare și al osândei celei veșnice care e rânduit celor nelegiuiți. Dar de ce întârzii? Fă ce vrei!».
Acestea și alte multe zicându-le, Policarp s-a umplut de curaj și de bucurie, iar fața lui strălucea de farmec încât nu numai că nu rămăsese doborât de atâtea amenințări, ci dimpotrivă tocmai proconsulul a fost cel care și-a ieșit din fire.”