Luca 24, 36-53 (Înălțarea Domnului)

Data: 10 Iunie 2021

„În vremea aceea, după ce a înviat din morți, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi și le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se și înfricoșându-se, credeau că văd un duh. Și Iisus le-a zis: De ce sunteți tulburați și pentru ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase precum Mă vedeți pe Mine că am. Și, zicând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie și minunându-se, El le-a zis: Aveți aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în proroci și în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Și le-a spus: Așa este scris, și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze din morți a treia zi, și să se propovăduiască în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteți martorii acestora. Și, iată, Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; însă voi să ședeți în cetatea Ierusalimului până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus. Și i-a dus afară până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și, pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Și erau în toată vremea în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.”

Sărbătoarea Înălțării Domnului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești, Cuvântare la Înălțarea Domnului, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 184-185

„Ce sărbătoare este sărbătoarea de azi? Sfântă și mare sărbătoare, iubite! Sărbătoare care depășește mintea omenească, vrednică de marea dărnicie a lui Dumnezeu, Făcătorul ei. Astăzi s-a făcut împăcarea lui Dumnezeu cu neamul omenesc. Astăzi s-a pus capăt vrăjmă­șiei celei veșnice și a încetat războiul cel de multă vreme. Astăzi s-a reîntors o pace minunată, deloc nădăjduită mai înainte. Căci cine mai nădăjduia că Dumnezeu are să Se împace cu oamenii? Nu pentru că Stăpânul era neomenos, ci pentru că sluga era trândavă. Nu pentru că Domnul era crud, ci pentru că robul era nerecunoscător. Vrei să afli cum am mâniat noi pe Stăpânul nostru Cel iubitor de oameni, pe pașnicul nostru Stăpân? Este drept să cunoști temeiul vrăjmășiei noastre de mai înainte, ca, atunci când vezi că noi, dușmanii și vrăjmașii Lui, suntem cinstiți, să te minunezi de iubirea de oameni a Celui care ne-a cinstit și să nu socotești că schimbarea aceasta s-a săvârșit datorită faptelor noastre mari; în sfârșit, auzind de harul Lui cel covârșitor, să nu încetezi vreodată să-I mulțumești pentru darurile acestea așa de mari.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)