Luca 4, 22-30
„În vremea aceea se mirau toți de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul, și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”
Cuvântul Prorocului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântare la Petru Apostolul și Ilie Prorocul, Cap. II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, pp. 578-580
„Se înfuria Ilie, se mânia, plângea, grăia cuvinte, dar nimeni nu îl auzea; sfătuia, dar nimeni nu asculta. Deci, mânat de râvna sa, Ilie a vrut să-i pedepsească pe oameni și să-i învețe minte, ca, mistuiți de foame, să-i facă să se roage Creatorului, ca să ajungă foametea pricină de evlavie. Nimic nu-i poate învăţa minte, își spunea Ilie, numai foamea. Aşa, strâmtorați din toate părțile, se vor îndrepta spre Ziditorul tuturor. Ce a făcut Ilie? Viu este Domnul, a spus el, nu va fi ploaie decât prin gura mea. A ieşit cuvântul Prorocului şi îndată văzduhul s-a preschimbat, cerul a ajuns de aramă; nu și-a schimbat firea, ci şi-a pus frâu lucrării, și îndată elementele s-au schimbat. A căzut cuvântul Prorocului ca frigul în sânurile pământului și îndată toate s-au uscat, toate s-au pustiit, toate au pierit. (...) Ce faci, Ilie? Fie, au păcătuit tinerii, pentru ce sunt pedepsiți copiii? Fie, au păcătuit oamenii, pentru ce mor și dobitoacele? Atât ești de nemilos? Nu-ți pasă deloc de oameni pentru că n-ai femeie, nici copil! Nu ții seamă de cei care pier! Dar ce i-a spus Dumnezeu lui Ilie? (...) Du-te, îi spune, în Sarepta Sidonului și voi porunci unei văduve să te hrănească acolo. Dumnezeu făcea aceasta cu o anumită rânduială. Pentru că Ilie nu știa ce se întâmplase - că el stătuse într-un singur loc și nu văzuse nenorocirea ce cuprinsese lumea - (...), deci, pentru că Ilie nu știa ce se întâmplase, Dumnezeu îl trezește și-l face să meargă cale îndelungată de acolo și până la Sidon, pentru ca măcar așa, văzând Ilie cele întâmplate, să-L roage pe Stăpânul să dea ploaie. (...) Dumnezeu ar fi putut să-l plece spre rugăciune pe Ilie şi fără aceasta, dar nu voia să aducă ocară slujitorului Său, lăsându-l pe Ilie pricinuitorul relelor, iar pe Sine, al bunătăților.”
(Pr. Narcis Stupcanu)