Luca 6, 17-23
„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus și mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte și să se vindece de bolile lor. Și cei chinuiți de duhuri necurate se vindecau. Și toată mulțimea căuta să se atingă de El, că putere ieșea din El și-i vindeca pe toți. Iar El, ridicându-Și ochii spre ucenicii Săi, zicea: Fericiți sunteți voi, cei săraci, că a voastră este Împărăția lui Dumnezeu. Fericiți sunteți voi, care flămânziți acum, că vă veți sătura. Fericiți sunteți cei ce plângeți acum, că veți râde. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urî pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele vostru, ca rău, din pricina Fiului Omului. Bucurați-vă în ziua aceea și vă veseliți, că, iată, plata voastră este multă în ceruri.”
Fericiți cei ce plângeți
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 176-177
„Deşi toți oamenii socot că trebuie invidiați cei ce sunt necontenit veseli, totuşi Hristos, în loc să-i fericească pe aceştia, îi fericeşte pe cei mâhniți, pe cei săraci, pe cei ce plâng, spunând aşa: Fericiți cei ce plâng (Matei 5, 4), cu toate că toți oamenii îi nefericesc pe aceştia. De aceea Hristos, înainte de a da aceste învățături, a făcut minuni, pentru ca să găsească crezare cuvintele Sale. Şi iarăşi, în această fericire, Hristos n-a vorbit îndeobşte de cei care plâng pentru fel de fel de pricini, ci de cei ce plâng pentru păcatele lor. Orice alt plâns este oprit cu străşnicie, cum plânsul pentru vreunul din bunurile acestei lumi. Aceasta a arătat-o şi Pavel zicând: Întristarea după lucrurile lumii aduce moarte; dar întristarea după Dumnezeu lucrează pocăință spre mântuire, fără părere de rău (II Corinteni 7, 10). Aici Hristos fericeşte pe cei întristați după Dumnezeu; şi nu vorbeşte de cei întristați puțin, ci de cei tare întristați. De aceea nici n-a spus: cei ce se întristează, ci cei ce plâng. Porunca aceasta este, la rândul ei, dascăl de filosofie. Dacă cei care plâng moartea copiilor sau a soției sau a unei rude nu mai iubesc, în timpul durerii lor, nici banii, nici trupurile, nu se mai dau în vânt după slavă, nu-i mai supără certurile altora, nu mai sunt măcinați de invidie şi nu mai sunt asaltați de nici o altă patimă, că jalea şi plânsul pun stăpânire desăvârşită pe sufletul lor, apoi mai multă filosofie decât aceasta vor arăta cei ce-şi plâng păcatele lor, aşa cum trebuie să le plângă.
- Şi care le e răsplata?
Că aceia se vor mângâia (Matei 5, 4).
- Unde se vor mângâia?
Şi aici şi dincolo pentru că porunca aceasta este împovărătoare şi grea, Hristos a făgăduit să dea ceea ce o face mai cu seamă uşoară. Deci, dacă vrei să te mângâi, plângi! Să nu socoteşti enigmă cuvintele acestea! De-ar veni asupră-ți valuri de supărări, vei fi deasupra tuturora, dacă Dumnezeu te mângâie. Că Dumnezeu dă totdeauna cu mult mai multe răsplătiri decât dureri.”