Luca 9, 1-6
În vremea aceea, chemând Iisus pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți demonii și să vindece bolile. Și i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să vindece pe cei bolnavi. Și a zis către ei: Să nu luați nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani și nici să nu aveți câte două haine. Și în orice casă veți intra, acolo să rămâneți și de acolo să plecați. Iar unde nu vă vor primi, ieșind din acea cetate, scuturați praful de pe picioarele voastre, spre mărturie împotriva lor. Atunci ei, plecând, mergeau prin sate, binevestind și vindecând pretutindeni.
Puterea credinței vine de la Dumnezeu
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Nestor, Cap. VII, 3-5, Cap. VIII, Cap. IX, în PSB, vol. 57, pp. 573-574
„(...) Cel ce dorește să poruncească duhurilor necurate, sau să dea sănătate celor bolnavi și să arate mulțimilor vreun semn minunat, oricât ar chema, lăudându-se, numele lui Hristos, acesta este totuși străin de Hristos, pentru că mintea trufașă nu urmează pe Învățătorul smereniei. (...) De aceea mai-marii noștri niciodată n-au socotit că sunt monahi cinstiți și scutiți de boala slavei deșarte cei care în auzul poporului spun că scot duhurile rele și defăimează în mulțimea de admiratori acest har pe care l-au meritat, sau pe care și l-au pretins ei înșiși. Dar zadarnic. Căci cel ce se sprijină pe minciuni hrănește vânturile și urmează păsările în zborul lor. Li se va întâmpla, fără îndoială, ceea ce se spune în Pilde: Precum sunt norii și vântul fără ploaie, așa este omul care se laudă cu darul pe care niciodată nu-l dă (Pildele lui Solomon 25, 14). Și de aceea, dacă va face vreun oarecare ceva din acestea, nu va avea laudă din partea noastră pentru semne, ci pentru podoaba vieții sale curate, și nu trebuie căutat dacă i se supun demonii, ci dacă are părțile iubirii descrise de Apostol.
Într-adevăr, este mai mare minune să scoți din propriu-ți trup îndemnurile la desfrânare, decât să alungi duhurile rele din trupurile altora, este mai mare semn să oprești prin virtutea răbdării pornirile ucigașe ale mâniei, decât să poruncești stăpânitorilor văzduhului, și este de mai mult folos să-ți ferești inima de mușcăturile foarte lacome ale deznădejdii, decât să îndepărtezi bolile și beteșugurile trupești ale altora. În sfârșit, din multe puncte de vedere este o mai strălucită virtute și o înaintare mai vrednică de laudă să-ți vindeci bolile propriului suflet, decât pe cele ale trupului altuia.(...)
Despre aceste vindecări preafericiții Apostoli spun așa (după cum li s-a zis): Să nu vă bucurați că vi se supun demonii (Luca 10, 20). Căci nu puterea lor făcea aceasta, ci puterea numelui chemat. De aceea sunt sfătuiți să nu îndrăznească a pretinde fericirea sau slava lor, care se înfăptuiesc numai din puterea și minunea lui Dumnezeu, ci acea curăție lăuntrică a vieții și a inimii.”