Luca 9, 57-62
„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece capul. Și a zis către altul: Urmează-Mi! Dar el a zis: Doamne, dă-mi voie întâi să merg să îngrop pe tatăl meu. Iar El i-a zis: Lasă morții să-și îngroape morții lor, iar tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu. Dar altul a zis: Îți voi urma, Doamne, dar întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea. Iar Iisus a zis către el: Nimeni care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu.”
Unde locuiește Hristos
Herma, Păstorul, Pilda IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 380
„Dumnezeu locuiește în oamenii care iubesc pacea; că Lui Îi este scumpă pacea și stă departe de cei care se ceartă și sunt pierduți de răutatea lor.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 902
„Dacă cel ce socotește că ceea ce e bun și excepțional se împărtășește și de firea dumnezeiască (II Petru 1, 4) și vrea să aibă locuind în comorile inimii pe Tatăl și Dumnezeul tuturor prin Fiul în Duhul, trebuie să-și curățească sufletul și să șteargă întinăciunea răutății în toate felurile în care poate, mai bine-zis prin toată facerea de bine. Căci atunci se va chema cu adevărat templu al lui Dumnezeu, fiindcă El va locui și Se va odihni în el, precum s-a scris (I Corinteni 3, 16). Nu va fi asemenea acelui cărturar numit în Evanghelie, care, așteptând harul de la Mântuitorul, se face singur chemat spre urmarea Lui și, răpindu-și o atât de mare cinste, zice: Învățătorule, voi urma Ție, oriunde vei merge (Matei 8, 19). Aceluia Domnul i-a răspuns: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi, Fiul Omului însă nu are unde să-Și plece capul (Matei 8, 20). A numit vulpi și păsări ale cerului pe dracii vicleni și necurați și aceste duhuri din lume și din văzduh care locuiesc în inimile iubitoare de plăceri și caută împlinirea voilor proprii, strâmtorând astfel bietele suflete ale celor ce le primesc, în care Dumnezeu nu găsește nici un loc de odihnă. Căci aceasta înseamnă să-Și plece capul*. Să curățim deci de toată murdăria inimile noastre, căci în acest caz Se va sălășlui Dumnezeu în noi și ne va arăta mai presus de orice ispită diavolească și ne va face fericiți, râvnitori și părtași ai firii Lui dumnezeiești și negrăite.”
*Tâlcuirea Părintelui Dumitru Stăniloae: Sufletele stăpânite de demoni sunt strâmtorate și agitate de patimi, mișcându-se în închisoarea lipsită de orizont a lor și neputând oferi un loc de odihnă lui Dumnezeu cel infinit, Care le-ar da și lor odihnă de acele patimi. Hristos, luând loc în ele, îÎși pleacă capulÎ, smerindu-Se, dar Se și poate odihni în starea lor neagitată. (n.s. 1717, p. 902)