„Luceafărul poeziei româneşti”, sărbătorit la Neamţ

Un articol de: Ziarul Lumina - 17 Ianuarie 2019

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ a fost marţi în sărbătoare. La împlinirea a 169 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, a fost organizată la semenarul nemţean o manifestare în memoria „omului deplin al literaturii române”. La acest eveniment au participat primarul comunei Vânători-Neamţ, Maria-Adriana Petrariu, bibliotecarul comunei, Maria Coşofreţ, cadre didactice şi elevi ai seminarului teologic de la Neamţ. Activitatea a debutat cu slujba Parastasului în memoria poetului, urmat de un cuvânt de bun venit rostit de pr. prof. Viorel Laiu, directorul seminarului, şi de cuvântul doamnei primar, care a apreciat activităţile constante organizate de seminarul de la Neamţ. Părintele arhim. Mihail Daniliuc, profesor la seminar, a arătat în cuvântul său că aceste activităţi se datorează şi faptului că o perioadă de timp Eminescu a vieţuit la Mănăstirea Neamţ. Activitatea de marţi a fost marcată şi de elevi, îndrumaţi de profesorii de limba română, prin recitarea unor poezii şi prezentarea unor referate dedicate „Luceafărului poeziei româneşti”. La final, părintele director a mulţumit tuturor pentru participare, îndemnându-i să păstreze această frumoasă tradiţie de a ne sărbători, în fiecare an, poetul nepereche.