Lucrare pastorală rodnică în parohia Soci
Parohia Soci din Protopopiatul Paşcani a găzduit conferinţa semestrială de toamnă. De aproape 20 de ani comunitatea de aici sprijină activitatea pastoral-misionară şi filantropică derulată sub îndrumarea părintelui paroh Romică Siminciuc.
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit ieri Sfânta Liturghie în parohia Soci, Protopopiatul Paşcani. După slujbă, Părintele Mitropolit Teofan a prezidat conferinţa semestrială de toamnă, care s-a desfăşurat în casa socială a parohiei Soci. Referatul cu tema "Biserica, spaţiul bucuriei şi al libertăţii tinerilor" a fost prezentat de pr. Marius Tabarcea de la parohia Poieniţa. Parohia Soci se află la graniţa judeţelor Iaşi şi Neamţ, pe valea Moldovei. În anul 1938, parohia Soci a devenit de sine stătătoare. Părintele Gheorghe Grigoriu, care a ocupat funcţia de preot paroh până în 1992, a fost cel care, în ciuda vremurilor dificile, a făcut demersurile şi a condus lucrările pentru construirea noii biserici cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil". Lucrările la sfântul lăcaş au început în 1950 şi au continuat până în 1956 şi au reînceput în anul 1965, urmând ca după şapte ani, în 1972, mitropolitul Iustin Moisescu să sfinţească lăcaşul de închinăciune, binecuvântând în acest mod truda enoriaşilor acestei parohii. Din anul 1992 a fost numit paroh pr. Romică Siminciuc. "Când am sosit în parohie credincioşii aşteptau un suflu nou, ajutându-mă în acelaşi an, 1992, să construiesc casa parohială. Începând cu anul 1994, biserica şi casa socială au intrat într-o lucrare continuă de reamenajare şi înzestrare, reuşind achiziţionarea de mobilier nou, policandre, centrală termică, clopote, lumânărar, veselă şi mobilier pentru casa socială, garduri împrejmuitoare şi alei pietruite", a spus pr. Romică Siminciuc. Troiţe pentru mărturisirea credinţei În fiecare an în parohia Soci se organizează întâlniri cu tinerii în biserică, excursii la mănăstiri, concursuri cu premii ("Icoana din sufletul copilului", "Hristos împărtăşit copiilor"). "Parohia a fost împărţită în cinci sectoare pentru a-mi uşura lucrul, reuşind astfel să monitorizez toate cazurile deosebite de bătrâni neajutoraţi şi singuri, familii cu mulţi copii, cazuri deosebite de boli care necesitau operaţii. Am încercat să găsim resurse de a-i ajuta cu bani proveniţi din donaţiile credincioşilor binevoitori din parohia noastră. Fiind o comunitate creştină, am marcat prezenţa lui Hristos la fiecare intersecţie de drumuri prin ridicarea de troiţe, iar la intrarea în sat a fost înălţat un monument înzestrat cu două tunuri în cinstea şi aducerea aminte a celor peste 500 de ostaşi înmormântaţi în cimitirul bisericii vechi, căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial pe linia de front Boureni-Soci-Brăteşti. În ziua hramului bisericii, de ziua fiilor satului, prima duminică după postul Adormirii Maicii Domnului, de ziua şcolii, ne adunăm în sobor de preoţi pentru a săvârşi Sfânta Liturghie, rugând pe Dumnezeu să reverse peste satul nostru din darurile Sale bogate", a mai adăugat pr. paroh Romică Siminciuc.