Lucrări binecuvântate la Ştenia şi Liturghii arhiereşti în Braşov
În Duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie în filia Ştenia a Parohiei Boarţa din Protopopiatul Mediaş. PS Andrei Făgărăşanul a binecuvântat lucrările efectuate la biserica de aici, coordonate de părintele Victor Damian. În soborul de preoţi s-a aflat şi protopopul de Mediaş, părintele Doru Gâdea. La final, PS Andrei Făgărăşanul a oferit, din partea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, atât părintelui paroh, cât şi Consiliului şi Adunării Parohiale, un act de cinstire. Părintele Episcop a vorbit credincioşilor despre iubirea care trebuie să apropie pe oameni. "Aproapele nostru este Chipul lui Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că "nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu vreodată". Dar am văzut încununarea mâinilor Lui. Am văzut pe aproapele nostru, pe cel de lângă noi, care este chipul lui Dumnezeu. De aceea nu putem să avem mânie faţă de el. Dacă trăim duhul Bisericii, al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, nu putem să urâm pe cineva, ci vom ajunge să spunem că "de acum nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine"", a spus PS Andrei Făgărăşanul.
Liturghii arhiereşti la Dejani şi Braşov Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul a mai oficiat Sfânta Liturghie vineri, 1 octombrie, la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" din satul Dejani, comuna Recea, judeţul Braşov. La hramul aşezământului de cult au participat numeroşi credincioşi, care au venit să se roage împreună cu soborul de 38 de preoţi şi diaconi, care l-au înconjurat de PS Părinte Episcop-vicar şi din care a făcut parte şi protopopul de Făgăraş, părintele Ioan Ciocan. Cu acest prilej, PS Andrei Făgărăşanul a binecuvântat un clopot nou al aşezământului monahal braşovean. Sâmbătă, 2 octombrie, PS Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a oficiat Sfânta Liturghie în capela Universităţii "Transilvania" din Braşov, unde preot este părintele prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu. Din soborul de preoţi a făcut parte şi pr. prof. dr. David Pestroiu de la Facultatea de Teologie "Patriarhul Justinian" din Bucureşti. La Liturghia arhierească au fost prezenţi numeroşi studenţi şi cadre didactice.