Lucrări de reabilitare la Biserica Amaradia din Craiova

Data: 12 Septembrie 2012

Lucrările de reabilitare şi amenajare a Centrului social de zi pentru copiii aflaţi în dificultate, de lângă Biserica "Sfântul Nicolae" - Amaradia, s-au încheiat săptămână trecută. Proiectul, derulat de Arhiepiscopia Craiovei, este finanţat din fonduri europene. "La data de 30 august a fost semnat procesul-verbal la terminarea lucrărilor de reabilitare, amenajare, etajare a Centrului social de către reprezentanţii Primăriei Craiova, firma de construcţii, dirigintele de şantier şi Arhiepiscopia Craiovei, beneficiarul proiectului. Acesta se derulează pe o perioadă de 24 de luni şi prevede ca în primii cinci ani post-implementare 200 de copii din Craiova să beneficieze de serviciile sociale şi educaţionale. Centrul social oferă servicii specifice protecţiei copilului marginalizat social şi cu dizabilităţi", a declarat Mariana Pasmangia, coordonator Birou proiecte al Arhiepiscopiei Craiovei. Prin acest proiect, copiii beneficiari vor participa la activităţi de îngrijire, recreere, socializare, de dezvoltare a deprinderilor de viaţă, artistice, educative şi de consiliere, toate în corespondenţă cu nevoile individuale ale fiecărui copil. "Prin realizarea acestui proiect dorim să întindem o mână de ajutor copiilor cu nevoi speciale pe care societatea noastră îi marginalizează. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să putem integra o parte din aceşti copii în viaţa comunităţii, să le dăruim speranţa unui viitor mai bun şi posibilitatea de a avea aceleaşi şanse ca orice copil normal", a precizat protopopul Florin Bonea, parohul Bisericii "Sfântul Nicolae" - Amaradia.

Centrul social va cuprinde mai multe spaţii cu următoarele funcţiuni: sală de spectacole şi activităţi artistice, sală plasă de joc, sală de activităţi instructiv-educaţionale, sală consiliere, sală de mese, punct medical. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa Prioritară 3, "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale". Valoarea proiectului este de 3.200.000 de lei, dintre care 2.600.000 de lei reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă. (Gabriela Popescu)