Lucrări de restaurare la biserica spitalului din Tichileşti
Peste două zile, credincioşii spitalului (fostă leprozerie) din Tichileşti, Tulcea, îşi vor prăznui ocrotitorul, pe Sfântul Haralambie. La slujba oficiată de preotul Aurelian Tecuţă se vor alătura bătrânii de la căminul aflat în incinta complexului spitalicesc şi personalul medical.
Cu mult efort, aici s-a refăcut acoperişul, s-a izolat termic şi s-a tencuit exteriorul bisericii, însă pentru refacerea picturii, afectată de intemperii, a tâmplăriei, ca şi pentru amenajarea unor trotuare care să faciliteze accesul în mod civilizat al enoriaşilor în biserică, mai sunt necesari 50.000 lei. În acest sens, cine doreşte să ajute poate face acest lucru prin redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit către acest sfânt lăcaş. (R. Brodner)