Lucrări misionare sub ocrotirea Sfintei Parascheva

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 11 Octombrie 2018

În Parohia Giurgiţa din Protoieria Băileşti, judeţul Dolj, înfloreşte de aproape doi ani o frumoasă lucrare misionară, dedicată exclusiv copiilor fără posibilităţi mate­riale din localitate. Prin purta­rea de grijă a preotului paroh Cristian Segărceanu, peste 30 de copii servesc masa, fac teme şi meditaţii, sub oblăduirea duhovniceas­că a Sfintei Cuvioase Parascheva.

Între parohiile de pe Valea Dunării, comunitatea ortodocşilor din Giurgiţa se bucură de roadele unei frumoase lucrări pastoral-misionare împletite cu slujirea liturgică la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitate. În urmă cu doi ani, părintele paroh Cristian Segărceanu alături de preoteasa Nicoleta Alina, înconjuraţi de mai mulţi oameni de bine, au demarat un îndrăzneţ proiect, care acum aduce roade. Gândul părintelui s-a îndreptat în primul rând spre copiii săraci din parohie. În acest sens, a început construirea unui centru multifuncţional în vecinătatea bisericii parohiale. Dincolo de multele încercări, de mijloacele materiale puţine, părintele Cristian a aşezat dragostea pentru copiii parohiei sale şi gândul că, numai în marea familie a Bisericii, lor le poate fi mai bine. Alături de această convingere a venit ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Parohiei Giurgiţa.

Lucrările au început în toamna anului 2016, părintele Segărceanu ridicând un centru cu întrebuinţări multiple: sală de mese, sală de meditaţii şi studiu, bucătărie, baie etc. „Dintru început mi-am dorit să vin mai aproape de copiii parohiei noastre, în majoritate proveniţi din familii sărace. Am simţit că pot face mai mult pentru ei. Am făcut un parteneriat între Biserică şi şcoala din localitate, încât elevii claselor gimnaziale să vină la noi o dată pe săptămână şi să primească meditaţii gratuite la limba română şi la matematică. Am avut lângă mine pe doamna preoteasă, profesor la şcoala din Giurgiţa, precum şi alte cadre didactice care ne-au ajutat necondiţionat. La început ne întâlneam în biserică, dar în timp am reuşit să ridicăm clădirea şi totul a devenit mai frumos şi mai simplu. Acum suntem ca într-o mare familie. După programul de meditaţii, copiii noştri servesc masa şi participă la programul de activităţi recreative”, spune pr. Cristian.

Astăzi, proiectul dedicat copiilor din Giurgiţa s-a dezvoltat. Pe lângă obişnuitul program de studiu, meditaţii şi activităţi interactive, părintele Segărceanu şi ucenicii săi vor merge într-un pelerinaj la mănăstirile oltene. Momentul este aşteptat cu multă nerăbdare, dat fiind faptul că mulţi dintre copii nu au trecut de prea multe ori de graniţele parohiei. „Dorim să mergem într-un pelerinaj de suflet, să ne rugăm împreună şi să cunoaştem comorile spiritualităţii noastre ortodoxe. Vom merge să vedem în special Mănăstirea Tismana”, a mai spus pr. Cristian. Începând cu acest an şcolar, copiii cu rezultate deosebite la învăţătură vor primi burse din partea Bisericii.

Întreaga activitate pastoral- misionară de la Giurgiţa se desfăşoară în proximitatea bisericii parohiale cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Sfântul locaş a fost zidit la anul 1937, pictura fiind restaurată la 1977. Din 2010, prin implicarea părintelui paroh Cristian Segărceanu au fost realizate mai multe lucrări de înfrumuseţare şi consolidare la sfântul locaş, slujba de resfinţire fiind săvârşită la 29 mai 2011 de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.