Lucrări scrise de către Preafericitul Teoctist, Patriarhul României

Data: 29 Iulie 2017

Asemenea predecesorilor săi, Preafe­ri­ci­tul Teoctist, al cin­ci­lea Patriarh al României, a scris o vastă operă, axată mai ales pe dimensiunile pastoral-misionară, administrativă şi ctitoricească de pe parcursul celor peste 50 de ani de arhipăstorire, dar şi lucrări de tip monografii şi omilii tematice. Dintre toate acestea, vom aduce în atenţie numai lucră­rile reprezentative.

Monografii

* „Mitropolitul Iacob Put­nea­nul în slujba Ortodoxiei ro­mâneşti“ (1978)

* „Mitropolitul Dosoftei, ctitor al limbajului românesc“ (1980)

* „Opera Sfântului Vasile cel Mare în evlavia credincioşilor ortodocşi români“ (1992)

Omilii, predici şi pastorale

Operă scrisă în mai multe vo­lume, dintre care unul singur are titlul „Slujind altarul stră­bun“. Toate celelalte apar cu un titlu generic – „Pe treptele slu­ji­rii creştine“ – acestea, în ed­i­ţia a II-a, revizuită şi adău­gită, ajung până la volumul al XIV-lea.

Alte contribuţii

A scris numeroase prefeţe la lucrările apărute pe parcursul slujirii sale ca Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, dar şi ca Patriarh al României. În Cu­vânt înainte la Biblia reeditată în 1988, Preafericitul Părinte Teoctist sublinia că „Biblia de la Bucureşti este o elocventă, strălucită şi netrecătoare sinteză care uneşte într-un întreg comoara de grai, de simţire şi de cugetare a întregului neam românesc. Ea este temeiul sănătos şi trainic pe care s-a dezvoltat, printr-un lung proces de creaţie şi selecţie, limba noastră literară de azi“.

Continuarea acestui interes deschis şi viu faţă de aspectul cultural şi filologic al scrierilor teologice româneşti s-a manifestat, îndeosebi, prin purtarea sa de grijă faţă de tipărirea Bi­bli­ei, ediţia jubiliară a Sfân­tu­lui Sinod, redactată şi adnotată de IPS Bartolomeu Anania (2002).

Cărţi apărute la Editura Doxologia, Iaşi, despre viaţa şi personalitatea Patriarhului Teoctist

* Urme în eternitate. Mitro­politul Teoctist al Moldovei şi Sucevei (2010) – volum coordonat de către PS Calinic Botoşă­nea­nul, Episcop-vicar al Arhie­pis­copiei Iaşilor.

Lucrarea cuprinde două părţi. Prima parte redă crâmpeie din activitatea pastoral-mi­sionară, culturală, filantro­pică, economică, de restaurare a bisericilor şi mănăstirilor de patrimoniu a Mitropolitului Teoctist, precum şi relaţia sa cu intelectualitatea ieşeană. Par­tea a doua cuprinde evocări sem­nate de către ierarhi, preoţi, profesori, scriitori, me­dici – oameni de cultură din Mol­dova (academician Alexan­dru Zub, profesor Gheorghe Macarie, scriitorul Grigorie Ilisei), care l-au cunoscut în demnitatea sa de Mitropolit al Moldovei şi Su­cevei.

* Preot dr. avva Paul Mihail – Ierarhi în corespondenţă cu un preot de enorie (2011)

Volumul cuprinde schimbul epistolar dintre preotul cărturar Paul Mihail şi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române care i-au sprijinit efortul său cultural. În rândul acestora – şi cel dintâi menţionat – se regă­seşte vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpaşu. Pe parcursul a 22 de pagini, cât cuprinde secţiunea dedicată corespondenţei întreţinute cu Preafericitul Patriarh Teoctist, cele 37 de scrisori ne dezvăluie atenţia deosebită şi sprijinul pe care acesta le-a acordat clericilor iubitori de cultură şi de în­noire patristică.

* Mihai Arăpaşu – În memoria copilului desculţ. File din via­­ţa Patriarhului Teoctist (2015)

Mihai Arăpaşu, nepotul vred­nicului de pomenire Pa­triarh Teoctist, ne oferă o măr­turie deosebit de preţioasă din punct de vedere documentar de­spre rolul şi contribuţia Prea­fe­ricitului Pă­rin­te Patriarh Teoctist la ridica­rea bisericii din satul natal Vic­to­ria (comu­na Stăuceni, Boto­şani), nevo­in­ţele pe care Prea­fe­ricitul Patri­arh le-a depus pentru a birui bi­rocraţia şi atitu­di­nea ostilă a autorităţilor comuniste. A doua parte a cărţii conţi­ne descrierea casei părinteşti a Patriarhului Teoctist şi memorii despre copi­lă­ria şi primii ani de mănăstire ai lui „Toderiţă“.

* Olguţa Creangă-Caia – Co­pi­lăria Patriarhului Teoctist (2015)

Volumul face parte din seria de cărţi dedicate copilăriei co­pilului creştin. Textul este înso­ţit de frumoasele ilustraţii semnate de Violeta Zabulică Dior­diev. Autoarea reuşeşte să surprindă, în pagini pitoreşti, sce­ne pline de umor – unele sec­venţe amintind de stilul lui Ion Creangă – firescul unei vieţi de copil, viitor monah şi patriarh al plaiurilor româneşti.

* Pr. prof. dr. Ştefan Oprea – Slujirea preoţească şi activita­tea misionară în gândirea şi scri­sul Patriarhilor Iustin Moi­sescu şi Teoctist Arăpaşu (2015)

Autorul prezintă cele mai importante aspecte privind slujirea preoţească şi activitatea misionară a Patriarhilor Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu, repere ale unei activităţi misionare, ale unei slujiri sfinte în ogorul frământat al Ortodo­xiei româneşti.