Lucrările Adunării Eparhiale din Arhiepiscopia Craiovei
Mâine, Arhiepiscopia Craiovei va găzdui lucrările Adunării Eparhiale care vor fi precedate de lucrările Consiliului eparhial. Ambele foruri bisericeşti sunt prezidate de IPS Mitropolit Irineu. Adunarea va fi deschisă cu o slujbă de Te Deum. În cadrul acestor întâlniri vor fi prezentate dările de seamă pe anul 2011 pentru următoarele sectoare: administrativ-bisericesc, economic-financiar, social, patrimoniu şi construcţii, silvic şi cultural.
Conform Statutului de organizare al Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei, care se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime din clerici şi două treimi din mireni, "cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului" (art. 90 şi 91).