Lucrările Adunării eparhiale la Alba Iulia
La Alba Iulia se desfăşoară astăzi, 21 ianuarie, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia. După slujba de Te Deum oficiată în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, la ora 10:00, au loc lucrările propriu-zise, care se vor desfăşura în Aula Mare "Dumitru Stăniloae" din incinta instituţiei de învăţământ. În cadrul acestei întâlniri, după cuvântul Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, se vor prezenta rapoartele generale anuale ale consilierilor eparhiali, conţinând activitatea pastorală, misionară, administrativă, economică, culturală şi filantropică a eparhiei pe anul 2011. Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia are în cuprinsul său judeţele Alba şi Mureş şi este împărţită în 10 protopopiate, câte cinci în fiecare judeţ. (M.M.)