Lucrările Adunării Eparhiale, la Baia Mare
Marţi, 25 ianuarie, la Reşedinţa episcopală din Baia Mare, sub preşedinţia Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Justinian Chira, a avut loc şedinţa Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. După Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul episcopal, de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a urmat slujba de Te Deum, apoi au început lucrările Adunării Eparhiale.
Începând cu ora 10:00, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale, în plen, unde au fost prezentate raportul comisiei bisericeşti, raportul de execuţie bugetară pe anul 2010 şi proiectul de buget pe anul 2011, activitatea culturală pe anul 2010, activitatea misionar-socială a clerului în spitale, penitenciare şi armată pe anul 2010, raportul corpului de inspecţie şi control pe anul 2010, raportul inspectorului pentru învăţământ şi a responsabilului cu catehizarea tineretului pe anul 2010. De asemenea, au fost prezentate viaţa monahală din eparhie în anul 2010, precum şi alte evenimente deosebite din viaţa eparhiei, care au avut loc anul trecut. Din rapoartele prezentate de consilierii şi inspectorii de resort, reiese că Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, care cuprinde judeţele Maramureş şi Satu Mare, are 380 de parohii rurale şi 86 de parohii urbane, cu 34 de filii, deservite de 572 de clerici, precum şi 36 de mănăstiri şi schituri. În anul 2010 au fost hirotoniţi întru preot şi diacon 24 de clerici, iar şapte preoţi au fost pensionaţi. Pe cuprinsul eparhiei există, în prezent, 33 de biserici şi mănăstiri în construcţie, două sedii de protopopiate la Carei şi Oaş, se renovează şi se pictează 14 biserici şi noul sediu al Protopopiatului Baia Mare, iar 30 de noi case parohiale se află în construcţie. Eparhia are cele mai multe biserici-monument, dintre care şapte în patrimoniul UNESCO. În plan cultural, la editura episcopiei s-au tipărit calendarul bisericesc, în mai multe variante, două numere din revista "Graiul Bisericii noastre" şi s-a continuat colaborarea cu "Gazeta de Maramureş" la editarea suplimentului lunar de spiritualitate ortodoxă. De asemenea, a fost consemnată apariţia a două cărţi şi două broşuri ale IPS Justinian. 20 de ani de la reînfiinţarea episcopiei Anul 2010 a fost un an important din viaţa Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, întrucât s-au împlinit 20 de ani de la reînfiinţarea eparhiei şi înscăunarea IPS Arhiepiscop Justinian. Pentru întreaga sa activitate, IPS Sale Justinian i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către două universităţi, Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad şi Universitatea de Nord din Baia Mare, iar la 14 noiembrie 2010 s-a organizat o manifestare aniversară, sub coordonarea PS Iustin Sigheteanul, când s-a prezentat o plachetă aniversară şi volumul "20 de ani din viaţa Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, în imagini". Întrucât anul 2010 a fost declarat Anul Omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti, s-a organizat un simpozion la Satu Mare, intitulat "1.685 de ani de la prima mărturisire de credinţă". În plan social, sunt de amintit contribuţia credincioşilor din eparhie pentru ajutorarea sinistraţilor de pe urma inundaţiilor şi implicarea Asociaţiei "Femeile mironosiţe" de pe lângă Catedrala episcopală "Sfânta Treime". Suma totală adunată pentru acest scop, la nivel de eparhie, a fost de 283.670 lei. Învăţământul religios din şcolile de stat este deservit de 415 profesori, dintre care 176 titulari, pentru aproximativ 60.200 de elevi în judeţul Maramureş şi 50.300 de elevi în judeţul Satu Mare, care frecventează orele de religie ortodoxă. La acestea se adaugă slujbele de târnosire şi resfinţire de biserici, săvârşite de ierarhii noştri, precum şi participarea la diferite manifestări cultural-religioase.