Lucrările Consiliului eparhial şi Sinaxa stareţilor din Arhiepiscopie

Data: 26 Iulie 2013
Sub conducerea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Timotei, la Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul“ din Arad-Gai s-au desfăşurat joi, 25 iulie 2013, lucrările Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Aradului, urmate de Sinaxa stareţilor aşezămintelor monahale ale eparhiei.
 
La lucrările Consiliului eparhial au participat membri aleşi, clerici şi laici, Permanenţa Consiliului eparhial şi părinţii protopopi din cele patru protopopiate care alcătuiesc Arhiepiscopia Aradului. În deschiderea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Timotei, după ce i-a salutat pe cei prezenţi, a prezentat sinteza activităţii eparhiale în primul semestru al acestui an, modul în care au fost aduse la împlinire hotărârile adoptate la ultima şedinţă a Consiliului şi Adunării eparhiale. Chiriarhul a evaluat activitatea pastoral-misionară, catehetică, educaţională, economică şi socială a preoţilor de la protopopiate şi parohii ca fiind una în general pozitivă, cu evidente posibilităţi de îmbunătăţire, îndemnând în mod special la respectarea disciplinei financiare, în primul rând prin achitarea impozitelor şi contribuţiilor pentru asigurările sociale. După apelul nominal, citirea şi aprobarea procesului-verbal al şedinţei  anterioare şi anunţarea ordinii de zi, prezentată de părintele Simion Mladin, secretar eparhial, părintele Iacob Bupte, vicar-eparhial, a informat asupra stadiului executării hotărârilor adoptate în urma prezentării raportului economico-financiar de la şedinţa anterioară. Aspectele prezentate au fost completate cu alte activităţi şi probleme, semnalări de factură economică: prevederi legale privind retrocedări de bunuri, situaţia debitelor, prezentarea rezultatului colectei pentru Fondul Central Misionar, înfiinţarea unui Birou de pelerinaj, a unui nou spaţiu destinat desfacerii obiectelor bisericeşti, în prezentarea părintelui Teodor Faur, consilier economic. Problemele de ordin administrativ-bisericesc care intră în competenţa soluţionării de către Consiliul eparhial: numiri de preoţi, completări de posturi, aspecte disciplinare, au fost prezentate de părintele Traian Micoroi, consilier administrativ bisericesc. Raportul Sectorului cultural, prezentat de consilierul de resort, preot dr. Vasile Pop, a conţinut o informare asupra hotărârilor sinodale adoptate în şedinţa Sfântului Sinod din 4 iulie 2013,  prezentarea rezultatelor la examenele finale şi de admitere în şcolile teologice ale eparhiei, situaţia predării religiei în şcoli, evenimentele şi manifestările cultural-pastorale şi misionare, activităţile cu tinerii desfăşurate în eparhie.  Membrii Consiliului eparhial au luat cunoştinţă de evidenţierea de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a lucrării misionare deosebite din Arhiepiscopia Aradului, desfăşurată cu copiii în cadrul proiectului „Alege şcoala!“, şi de acordarea Diplomei omagiale „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, în cadrul sesiunii festive de închidere a acestui proiect, desfăşurată la Palatul Patriarhal. Părintele Mircea Bupte, consilier social, a prezentat activitatea eparhială în Sectorul social, activitatea Asociaţiei „Filantropia“ Arad, cu propuneri spre aprobare legate de eficientizarea acesteia, probleme legate de disciplina în activitate a preoţilor şi a personalului angajat în activitatea de slujire social-caritativă. A fost prezentat impactul pozitiv pe care l-a înregistrat proiectul „Implicarea clerului şi a membrilor comunităţilor locale ortodoxe în dezvoltarea de proiecte sociale la nivelul Mitropoliei Banatului şi Arhiepiscopiei Alba-Iuliei“, cu prilejul finalizării acestui proiect. Lucrările Consiliului eparhial au fost urmate de Sinaxa stareţilor din eparhie, în cadrul căreia s-au prezentat aspecte legate de viaţa monahală, respectarea disciplinei monahale, prevenirea unor probleme şi abateri de natură economic-administrativă. În încheierea lucrărilor, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei a mulţumit tuturor pentru osteneală şi implicare. (Pr. Vasile Pop)