Lucrările copiilor de la „Aripi de lumină”, expuse la Galeriile Cromatic
Consiliul Județean Dolj și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj deschide astăzi, de la ora 14:00, Galeriile „Cromatic”. În cadrul evenimentului sunt prezentate lucrări realizate de copiii din cadrul Centrului „Aripi de Lumină” al Arhiepiscopiei Craiovei, care au participat la atelierele de creaţie „Ca la țară” și „Să ne împrietenim cu muzica”, încă din luna februarie. „Bucuroși de oaspeți, vom pregăti și ne vom înfrupta din gogoși picante. Timp de cinci luni, micii meșteri au reinventat și construit din hârtie și cartoane case țărănești, au adus pe planșe secvențe din natură, din gospodăria omului de la sat, dar s-au răsfățat și cu armonii muzicale.Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj a continuat astfel și în acest an colaborarea cu Arhiepiscopia Craiovei și a mediat întâlnirea copiilor din cadrul Centrului «Aripi de Lumină» cu muzica și îndeletnicirile satului tradițional”, au precizat reprezentanții Centrului de Creație Tradițională.
Cele două ateliere s-au desfășurat în perioada 16 februarie - 8 iunie 2018, de două ori pe lună, în zilele de vineri, în Galeriile „Cromatic”, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.
În cadrul atelierului „Ca la țară” copiii au putut descoperi frumusețea gospodăriei tradiționale, obiceiurile și specificul vieții la țară. Atelierul „Să ne împrietenim cu muzica” le-a făcut cunoștință cu notele muzicale, i-a inițiat în teoria muzicii și solfegiu.