Lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu...
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rugăciunea domnească, Cuvântul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 404-405
„Și cine ar putea grăi despre toate cele prin care se amestecă păcatul în multe feluri, sub multe fețe, în viața omenească? Iar pricina nu este alta decât că oamenii nu cer ajutorul lui Dumnezeu în cele pentru care se sârguiesc. Dacă s-ar pune rugăciunea înaintea oricărei lucrări pe care o începem, n-ar afla păcatul intrare în suflet. Căci sădindu-se pomenirea lui Dumnezeu în inimă, sfaturile vrăjmașului ar rămâne nelucrătoare, pentru că dreptatea s-ar așeza la mijlocul celor ce se împotrivesc între ei. Rugăciunea oprește pe plugar de la păcat, înmulțind roadele din pământul puțin, ca să nu mai intre în sufletul lui, odată cu pofta, și păcatul. La fel îl oprește pe călător, pe cel ce se pregătește de oaste, sau de nuntă; la fel, pe fiecare din cei ce pornesc spre vreun lucru oarecare. Fiecare de va începe orice lucru, cu rugăciunea își va face cu bine drumul spre ceea ce năzuiește, fără să fie abătut spre păcat, neabătându-i nimic potrivnic sufletul spre vreo patimă. Dar dacă se va preda sârguinței sale, despărțindu-se în întregime de Dumnezeu, numaidecât cel ce se află în afară de Dumnezeu se va afla în ceea ce este potrivnic Lui. Și se desparte de Dumnezeu cel ce nu se unește pe sine cu Dumnezeu, prin rugăciune*. Deci aceasta trebuie să o învățăm întâi de la Cuvântul, că trebuie să ne rugăm totdeauna și să nu ne lenevim (Luca 18, l). Căci prin rugăciune ajunge cineva să fie unit cu Dumnezeu. Iar cel ce este cu Dumnezeu s-a despărțit de vrăjmașul.”
* Tâlcuirea părintelui Stăniloae: Rugăciunea unește, leagă sufletul cu Dumnezeu, pentru că, vorbind lui Dumnezeu, El îl ascultă. Căci vorbim pentru că Dumnezeu ne-a făcut să vorbim, pentru că El ne cere să-I răspundem, ținându-ne prin aceasta în legătură continuu înnoită cu El. Și-I vorbim în mod direct prin rugăciune, actualizând în mod conștient legătura ce o avem și o continuăm cu El, de multe ori fără să ne dăm seama, prin cuvânt și prin fapte. În rugăciune devenim conștienți că ne aflăm legați de Dumnezeu prin faptul că trebuie să-I vorbim. De aceea ne facem cruce când pornim la ceva. Iar crucea pe care o facem e o scurtă rugăciune (n.s. 4, p. 405).
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)