Lumânări şi flori pentru eroii din decembrie 1989

Un articol de: Marius Nedelcu - 21 Decembrie 2011

Zilele acestea sunt pomeniţi eroii români care au murit în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. La troiţele şi monumentele închinate lor, precum şi la cimitirele unde au fost înmormântaţi eroii Revoluţiei sunt săvârşite slujbe de pomenire şi sunt depuse coroane de flori.

În Bucureşti, începând cu 21 decembrie, au fost organizate manifestări pentru pomenirea revoluţionarilor care au murit în timpul luptei împotriva regimului comunist ateu. Ieri-dimineaţă, la Cimitirul "Eroii Revoluţiei" din Bucureşti, un sobor de preoţi a săvârşit slujba Parastasului pentru eroii Revoluţiei care au fost înmormântaţi acolo. După ce a fost intonat Imnul naţional al României, a urmat şi un ceremonial militar, în care au fost depuse coroane de flori şi jerbe la mormintele eroilor din partea Administraţiei Prezidenţiale şi a Guvernului României, a instituţiilor publice din Capitală, a Corpului Diplomatic, a primăriilor de sectoare, a asociaţiilor veteranilor de război, a partidelor, precum şi din partea altor instituţii şi asociaţii din ţară. Garda de onoare a fost formată din militari ai Regimentului 30 Gardă şi protocol "Mihai Viteazul". Autorităţi, foşti revoluţionari şi rude ale victimelor Revoluţiei din 1989 au participat la o slujbă de pomenire şi la troiţa de lângă Spitalul Colţea. Un parastas pentru cei care au murit în decembrie 1989 a fost oficiat şi în Piaţa Universităţii, în faţa crucilor înălţate în amintirea evenimentelor din 21 şi 22 decembrie şi a celor care s-au jertfit atunci. La acest eveniment au participat zeci de persoane care au aprins lumânări şi au depus coroane de flori. În Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 sunt oficiate la Monumentul pentru Cinstirea Eroilor Revoluţiei, la Radio şi Televiziune, Monumentul Eroilor Jandarmi, la Aeroportul "Henri Coandă" Otopeni, precum şi în alte locuri în care ei şi-au jertfit viaţa. La Catedrala patriarhală se săvârşeşete astăzi, după Sfânta Liturghie, o slujbă de pomenire a eroilor din decembrie 1989. Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în bisericile şi mănăstirile din ţară şi din străinătate sunt pomeniţi eroii ostaşi şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea poporului român.