Lumea pe scurt

Data: 22 Ianuarie 2009

România nu este dorită la negocierile din Transnistria

Regimul separatist de la Tiraspol se opune participării României la negocierile pentru soluţionarea crizei transnistrene, anunţă Serghei Iastrebciak, şeful diplomaţiei din Transnistria. „România ar putea aduce o contribuţie prin alte mecanisme, în special prin contactele bilaterale cu Republica Moldova“, a spus Iastrebciak. „Toată lumea ştie că ar putea apărea complicaţii în cazul în care România ar participa la negocieri. Fără dubiu că diplomaţia română ar putea intensifica eforturile la nivel european“, a explicat oficialul transnistrean. „Tiraspolul este pregătit să examineze orice iniţiativă şi să accepte orice aport în procesul de reglementare“, a încheiat ministrul. Noul ministru român de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat recent că România ar trebui implicată direct în negocierile transnistrene. Rusia, bănuită de pregătirea unei noi crize a gazelor Serviciile secrete din Cehia, ţară care asigură în prezent preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, au avertizat miercuri că Rusia ar putea închide din nou robinetul la gaze, în pofida reluării livrărilor de hidrocarburi prin teritoriul ucrainean spre consumatorii europeni. „Închiderea din nou a robinetului la gaze este doar o problemă de timp“, avertizează serviciile secrete cehe, susţinând că diferendul gazelor dintre Rusia şi Ucraina nu doar că nu s-a rezolvat, ci va cunoaşte o nouă escaladare într-un viitor previzibil de timp. Serviciul de securitate şi informaţii al Cehiei (BIS) şi Direcţia de informaţii şi relaţii cu străinătatea (UZSI) au prezentat aceste concluzii în cadrul unor audieri desfăşurate, cu uşile închise, în Camera Deputaţilor (inferioară) a parlamentului de la Praga. „Nu doar în cadrul crizei actuale a gazelor, ci şi în trecut Rusia a tot încercat să vadă până unde poate merge“, a spus unul dintre şefii serviciilor secrete. Unii observatori independenţi sunt de părere că imaginea Rusiei de furnizor sigur de hidrocarburi a fost grav afectată de diferendul cu Ucraina, însă recunosc că Europa nu are deocamdată alternativă la gazele ruseşti. Israelul vrea să bombardeze tunelurile din Gaza Ministrul israelian al apărării, Ehud Barak, a avertizat că armata ţării sale ar putea lansa alte atacuri contra tunelurilor ce leagă sudul Fâşiei Gaza de Egipt, care servesc mai ales la contrabanda de arme. „Mă încred mai degrabă în puterea noastră de convingere decât în altceva, şi Hamas a cunoscut-o pe cheltuiala ei, supusă celor mai dure lovituri după crearea sa“, a adăugat Barak, la câteva ore după încheierea retragerii armatei israeliene din Fâşia Gaza, unde ea a purtat timp de 22 de zile lupte contra mişcării islamiste palestiniene. La frontiera cu Egiptul, sute de contrabandişti palestinieni şi-au reluat activitatea în tuneluri, a constatat miercuri un jurnalist al AFP.