Lumea pe scurt
Proxenet român, încarcerat pentru 16 ani în Italia
Constantin Velcu, şeful unei bande de proxeneţi români şi albanezi, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru proxenetism, trafic de persoane şi privare de libertate de tribunalul oraşului Tempio Pausania din Sardegna. Infractorul român, în vârstă de 29 de ani, a fost arestat în octombrie 2007 împreună cu alţi 11 membri ai bandei de naţionalitate română, albaneză şi italiană, ei controlând circa 30 de tinere prostituate aduse din România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina, multe dintre ele minore. Ele erau aduse în Italia cu promisiunea că vor avea un loc de muncă, după care le erau luate telefoanele mobile şi actele de identitate, iar apoi sfârşeau prin a fi sechestrate, ameninţate, bătute şi obligate să se prostitueze. Unele dintre ele au fost cumpărate de la alte reţele de proxeneţi. Fetele trebuiau să le dea proxeneţilor sume cuprinse între 3.000 şi 7.000 de euro pe lună, iar dacă nu reuşeau să câştige îndeajuns, nu mai primeau mâncare. Alţi membri ai bandei au fost condamnaţi anterior sau urmează să primească sentinţe din partea magistraţilor italieni. Cazul acestei bande a ajuns în atenţia autorităţilor judiciare, care au demarat ancheta după ce pe străzile din Cagliari a izbucnit un conflict între proxeneţii şi prostituatele din Europa de Est şi cei provenind din ţările africane. ONU vrea anchetarea bombardamentelor Israelului Persoanele responsabile de bombardamentele israeliene care au lovit clădiri ale ONU la Gaza vor trebui „să dea socoteală în faţa instanţelor judiciare“, a declarat marţi secretarul general al ONU Ban Ki-moon, informează AFP. „Trebuie efectuată o anchetă aprofundată, trebuie să existe o explicaţie completă pentru a ne asigura că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată. Cei răspunzători vor trebui să dea socoteală în faţa instanţelor judiciare“, a declarat secretarul general al ONU. Totodată, Ban Ki-moon a criticat aspru atacurile cu rachete palestiniene în sudul Israelului. În cursul unei vizite în oraşul Sderot, unde atacurile palestiniene cu rachete sunt frecvente, secretarul general al ONU a calificat aceste atacuri drept „îngrozitoare şi inacceptabile“. Ban Ki-moon a efectuat o vizită în Israel şi Gaza, marţi, în urma ofensivei israeliene în Fâşia Gaza. Spania: Arestarea unei grupări islamiste Zece persoane au fost arestate într-o operaţiune în cercurile islamiste din Spania, în provinciile Madrid, Barcelona şi în arhipelagul Canare. Anunţul a fost făcut de o sursă din poliţie. Dintre persoanele arestate, şase au fost reţinute în zona Barcelona, potrivit sursei. Aceste şase persoane veneau din diverse regiuni din Spania şi se reuniseră la Barcelona în momentul arestării lor. Ele sunt suspectate de „participare la finanţarea“ de activităţi teroriste, mai ales că ar fi circulat cu avionul pentru a trimite bani în Pakistan.