Lumea pe scurt

Data: 19 Ianuarie 2009

Procurorii italieni cer închisoarea pe viaţă pentru Mailat

Procurorii din Roma au înaintat un apel împotriva deciziei de pronunţare a sentinţei cu închisoare pentru 29 de ani, acordată în primă instanţă, la 29 octombrie 2008, în cazul lui Nicolae Mailat, acuzat de omor voluntar, tâlhărie şi viol împotriva Giovannei Reggiani, fapte petrecute la 30 octombrie 2007. Potrivit presei italiene, în cererea de apel, însumând aproximativ 10 pagini, înaintată de procurorii Maria Bice Barborini şi Giovanni Ferrara, se cere ca pedeapsa lui Mailat să fie de închisoare pe viaţă, prin eliminarea circumstanţelor atenuante acordate în sentinţa primei instanţe din Roma şi datorită cărora a fost redusă perioada încarcerării la 29 de ani. Procurorii, care au cerut şi în primă instanţă sentinţa pe viaţă, consideră că mediul degradant în care Mailat a trăit în Italia nu poate să constituie o circumstanţă atenuantă, argumentând că astfel s-ar ajunge la o justificare abstractă a tuturor actelor de infracţiune comise de persoanele care trăiesc în taberele improvizate de nomazi. O chinezoaică a murit de gripă aviară O chinezoaică a decedat din cauza gripei aviare în provincia Shandong, în nord-estul ţării, a anunţat agenţia China Nouă, subliniind că acesta este cel de-al doilea deces din cauza infectării cu virusul H5N1 din China, de la începutul lui ianuarie. Femeia, în vârstă de 27 de ani, s-a îmbolnăvit pe 5 ianuarie şi a decedat sâmbătă seară, a precizat China Nouă, citând departamentul provincial al Sănătăţii. Pe de altă parte, o fetiţă în vârstă de doi ani, purtătoare a virusului H5N1, este în stare critică, a anunţat televiziunea publică. Acesta este cel de-al doilea deces cauzat de gripa aviară în China de la începutul lui ianuarie, după moartea unei tinere din Beijing, şi al 22-lea deces din 2003, din 31 de cazuri umane confirmate în această ţară. Anul 2006 s-a soldat cu cele mai multe cazuri (8), fiind urmat de 2005, cu 5 cazuri. În 2008, trei persoane au murit de gripă aviară în China. Ultimul deces datează din 25 februarie, nici o victimă nefiind înregistrată timp de un an. Bush se întoarce în Texas Astăzi, George W. Bush se întoarce în Texas, „pământul făgăduinţei“ pentru el, părăsind Washingtonul, care nu i-a plăcut niciodată, pentru a începe o nouă viaţă de fost preşedinte, pe care o anunţă activă şi discretă. Moment în care se va alătura celor trei foşti preşedinţi americani aflaţi în viaţă, retragerea nu se anunţă pentru Bush o mare necunoscută, aşa cum poate fi pentru alţii, care nu au avut o viaţă la fel de palpitantă ca a lui. Bush ştie că va scrie o carte, că se va ocupa de muzeul dedicat preşedinţiei sale, că va apăra cauze importante, că va continua să se plimbe cu bicicleta. „Nu pot să mă imaginez pe plajă, cu o pălărie mare de paie pe cap şi cu o cămaşă hawaiană pe spate“, a precizat Bush.