Lumea pe scurt
Georgia: Ruşii s-au retras din Poti şi Senaki
Trupele ruse s-au retras sâmbătă din portul georgian Poti, conform unui termen-limită stabilit pentru prima etapă a retragerii negociate de Franţa. Un reporter Reuters a observat militari în vehicule blindate şi camioane începând retragerea de la periferia oraşului Poti. Sursa citată a adăugat că trupele ruse au părăsit alte trei poziţii din apropierea oraşului Senaki. „Au plecat în transportoare blindate şi camioane, luând totul cu ei“, a declarat reporterul. „Poziţiile din apropiere de Senaki au fost, de asemenea, abandonate“, a adăugat sursa citată. „Acesta este un exemplu al Europei unite prin care agresorul este nevoit să se retragă“, a declarat secretarul Consiliului Naţional Georgian de Securitate, Aleksandr Lomaia. „Sunt optimist că şi celelalte trupe se vor retrage“, a adăugat el. Pe de altă parte, observatorii OSCE se plâng că au fost împiedicaţi de trupele ruse în ultimul timp să-şi îndeplinească misiunea în Georgia, în special în Osetia de Sud. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), care reuneşte 56 de state, a acceptat să trimită 20 de observatori militari suplimentari în Georgia pentru a superviza respectarea acordului de încetare a focului, încheiat cu Rusia. Potrivit termenilor acordului semnat în 8 septembrie între Rusia şi UE, trupele ruse trebuie să părăsească teritoriul georgian - propriu-zis în afara republicilor separatiste - în 10 octombrie. Cisiordania: Olmert acuză coloniştii de „pogrom“ Premierul istraelian Ehud Olmert a denunţat public ieri un „pogrom“ săvârşit în Cisiordania după ce patru palestinieni au fost răniţi în ajun, într-un raid al coloniştilor. „Nu vor mai exista pogromuri împotriva neevreilor“, a declarat Olmert presei în deschiderea unei reuniuni a guvernului. „Acest fenomen, care constă în preluarea puterii în propriile mâini şi comiterea unor acţiuni violente, este intolerabil şi va fi tratat cât se poate de sever de responsabilii legii“, a asigurat premierul israelian. El a condamnat de asemenea atacul cu cuţitul care a provocat acest raid asupra unui sat palestinian. În timpul acestei agresiuni, un palestinian a rănit un copil israelian în colonia Itzhar, din apropiere de Nablus, aminteşte France Presse. California: Accident de tren cu 25 de victime Mecanicul trenului de pasageri care s-a ciocnit de un tren de marfă în apropiere de Los Angeles pare să fie la originea catastrofei care s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi şi 135 de răniţi, a recunoscut - sâmbătă - societatea Metrolink, care exploata trenul de pasageri respectiv. Acesta nu a respectat culoarea roşie a semaforului şi s-a angajat cu trenul de pasageri pe o cale ferată pe care îi sosea din faţă un tren de marfă, a afirmat purtătoarea de cuvânt a societăţii, exprimând „profunda dezolare şi completa descumpănire“ a Metrolink în faţa acestei tragedii. Ea nu a fost în măsură să precizeze dacă mecanicul responsabil a supravieţuit accidentului. Sarcina de a determina responsabilităţile accidentului îi revine Biroului american al securităţii transportului, care va prelua ancheta.