Lumea pe scurt

Data: 22 Iulie 2008

Copiii de rromi născuţi în Italia, vor obţine cetăţenie

Ministrul italian de Interne, Roberto Maroni, intenţionează să prezinte zilele următoare o propunere pentru a le acorda copiilor nomazi născuţi în Italia, „din raţiuni umanitare“, un nume, un prenume şi cetăţenia italiană. În cadrul unui discurs mai amplu rostit pe marginea polemicilor care au urmat după problema amprentării rromilor, Maroni a subliniat necesitatea de a-i proteja pe copiii care trăiesc în taberele de nomazi. „Există în aceste tabere persoane care trăiesc în condiţii subumane; copii al căror destin este tragic. Unii, o ştiţi prea bine, sunt folosiţi în traficul de organe, or, primul drept al unui copil, al oricărui copil, este să aibă o identitate“, a spus ministrul. Maroni a mai arătat că „în ziare lucrul este în mod impropriu definit“, amprentele digitale luate rromilor se fac în realitate - a precizat el - „pentru un recensământ în taberele de nomazi“, care „nu se face pe bază etnică, ci este doar pentru a se vedea şi a afla cine se află în aceste tabere“. UE, şocată de corupţia bulgărească În Bulgaria s-a ajuns la un nivel record, însă guvernanţii nu fac nimic pentru a combate acest flagel, se arată în Raportul pe care Comisia Europeană îl va publica oficial în 23 iulie pe tema progreselor înregistrate de România şi Bulgaria în domeniul reformei judiciare şi a luptei împotriva corupţiei. Autorităţile de la Sofia vor fi pedepsite de CE pentru lipsa de măsuri concrete împotriva corupţiei prin blocarea unor fonduri europene de peste 610 de milioane de euro. Potrivit analiştilor economici, economia ţării va fi afectată grav, dar nu iremediabil, dacă Bruxellesul decide să nu acorde aceşti bani. Bulgaria a primit, începând din ianuarie, 2007, fonduri în valoare de 1,7 miliarde de euro de la Uniunea Europeană, fără a pune la socoteală subvenţiile acordate fermierilor, care trebuie să ajungă la 5,5 miliarde în cinci ani de zile. În acest moment, din cauza corupţiei, toate aceste programe sunt în pericol de a fi suspendate. „Autorităţile de la Sofia trebuie acum să reorganizeze aparatul administrativ şi să convingă Europa că fondurile generoase chiar vor ajunge la cetăţenii bulgari, nu vor fi furate de oficiali corupţi şi de partenerii lor din crima organizată“, menţionează raportul de monitorizare. Irakul vrea să scape de americani până în 2010 Purtătorul de cuvânt al guvernului irakian Ali al-Dabbagh şi-a exprimat luni speranţa că trupele americane se vor retrage din Irak până în 2010. Oficialul a făcut aceste declaraţii după întrevederea avută la Bagdad între premierul irakian Nouri al-Maliki şi candidatul la alegerile prezidenţiale din SUA Barack Obama, care a efectuat o vizită în Irak. Acest calendar al retragerii trupelor americane este similar propunerii făcute de Barack Obama de a retrage trupele într-un interval de 16 luni. Guvernul irakian încearcă să clarifice poziţia privind o posibilă retragere a trupelor americane, după ce, potrivit unei reviste germane, premierul irakian a afirmat că susţine programul prezentat de candidatul democrat la preşedinţia americană Barack Obama.