Lumea pe scurt
Kosovo: Moscova salută parlamentul sârbesc
Rusia consideră drept ceva „logic“ crearea unui parlament de către sârbii din Kosovo, a declarat ieri Ministerul de Externe de la Moscova într-un comunicat preluat de agenţiile de presă ruse. Crearea acestui parlament „ca organ reprezentativ al populaţiei sârbe a fost o reacţie logică la proclamarea unilaterală şi ilegală a independenţei acestei provincii“, subliniază comunicatul diplomaţiei moscovite. Acest parlament este „un reflex de voinţă din partea sârbilor de a se opune integrării forţate şi ilegale în entitatea ilegală a albanezilor din Kosovo“, adaugă ministerual rus în comunicatul său. Sârbii din Kosovo şi-au constituit sâmbăta trecută, la Kosovska Mitrovica (în nordul Kosovo), un parlament al lor, un act condamnat imediat de autorităţile de la Pristina care au proclamat unilateral, la 17 februarie, independenţa acestui teritoriu din sudul Serbiei. Comisia Europeană crede însă că măsura sârbilor nu are „nici o legalitate şi nici un efect“. Pe de altă parte, ambasadorul Franţei la Belgrad, Jean Francois Terral, a declarat ieri că recunoaşterea independenţei Kosovo nu reprezintă o condiţie pentru obţinerea de către Serbia a statutului de membru al Uniunii Europene. Chişinăul, sufocat de preţul la gaze Republica Moldova va plăti mai mult, începând cu data de 1 iulie, pentru gazele naturale importate din Rusia, a anunţat ministrul moldovean al economiei, Igor Dodon. Preţul gazelor livrate în Republica Moldova s-a majorat până la 240 de dolari pentru o mie de metri cubi, ceea ce înseamnă cu 13% mai mult decât până acum. Acest preţ ar putea deveni însă şi mai mare. Unii experţi sunt de părere că gigantul rus Gazprom, singurul furnizor de gaze naturale în Republica Moldova, ar putea majora preţul până la 250-260 de dolari pentru mia de metri cubi, după scumpirea considerabilă a carburanţilor din ultimul timp. Iran: A fost arestat un ziarist incomod Justiţia iraniană a ordonat arestarea directorului unui important ziar reformator după apariţia unui articol critic la adresa preşedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad privind afirmaţiile sale referitoare la „imamul ascuns“. Un mandat de arestare a fost emis împotriva lui Mohammad Javad Haghshenas, director al ziarului Etelad Melli, care este acuzat că „a difuzat minciuni şi a publicat insulte“. Articolul incriminat conţinea o listă cu mai multe comentarii atribuite lui Mahmoud Ahmadinejad referitoare la Mahdi, aşa numitul „imam ascuns“. Şiiţii, majoritari în Iran, cred că ultimul imam şiit, al 12-lea succesor al profetului Mahomed, dispărut în urmă cu 12 secole, mai trăieşte şi astăzi. Potrivit acestora, Dumnezeu l-a făcut invizibil privirilor oamenilor, pentru a-l scăpa de asasinii aflaţi pe urmele sale. El urmează să revină pe pământ pentru a instaura pacea şi justiţia. La începutul lunii mai, Mahmoud Ahmadinejad şi-a atras critici din partea liderilor religioşi după ce a afirmat că mâna lui Mahdi este „vizibilă în gestionarea tuturor problemelor ţării“.