Lumea pe scurt
Belarus a expulzat 11 diplomaţi americani
Unsprezece diplomaţi americani, declaraţi persona non grata, au părăsit deja Belarusul, pe fondul escaladării tensiunilor diplomatice între cele două ţări şi în condiţiile în care Washingtonul califică această fostă republică sovietică drept „ultima dictatură a Europei“. Belarusul a numit diplomaţii americani „persona non grata“, după refuzul SUA de a reduce personalul ambasadei lor de la Minsk. SUA au decis, în cele din urmă, să-şi cheme acasă 11 angajaţi ai ambasadei - dintre care 6 puşcaşi marini care asigurau securitatea clădirii - şi nu 10, din motive de organizare internă, a precizat un purtător de cuvânt al americanilor. După plecarea acestora, în post, la Minsk, nu au mai rămas decât 4 diplomaţi americani, faţă de 32, câţi erau la începutul anului, înainte de începerea crizei. Fosta republică sovietică, condusă de Alexandr Lukaşenko, doreşte astfel să protesteze faţă de sancţiunile americane ce vizează grupul petrolier şi chimic din Belarus Belneftekhim, sancţiuni impuse din cauza încălcărilor drepturilor omului în această ţară. Tiraspolul acuză Chişinăul de bruiajul programelor TV Autorităţile de la Tiraspol susţin că Ministerul dezvoltării informaţionale de la Chişinău ar fi pus în funcţiune de la 21 aprilie un echipament special care ar bruia transmisiunile unui canal de televiziune din oraşul Tighina/Bender. Comunicatul autorităţilor de la Tiraspol nu dă alte detalii. Incidentul este semnalat pe fondul unei aparente încălziri în raporturile dintre Chişinău şi Tiraspol, după 7 ani de lipsă de comunicare. Ministrul informaţiei şi telecomunicaţiilor din guvernul autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Vladimir Beleaev, i-a raportat liderului transnistrean Igor Smirnov că a trimis imediat scrisori de informare a autorităţii comunicaţiilor de la Chişinău, OSCE, precum şi Rusiei şi Ucrainei. Autorităţile de la Chişinău nu au confirmat şi nici nu au infirmat dacă ar fi vorba de vreun incident. Unii comentatori sunt de părere că ar putea fi doar un pretext care ar complica în continuare negocierile dintre cele două părţi privind soluţionarea conflictului transnistrean. Legăturile telefonice directe - fixe şi mobile - dintre regiunea transnistreană şi restul Republicii Moldova au fost întrerupte din 2003, când Tiraspolul şi Chişinăul şi-au blocat reciproc telecomunicaţiile. Cele două părţi s-au acuzat reciproc atunci că au folosit echipamente puternice de bruiaj radio. Al-Qaida revendică atacarea ambasadei Italiei din Yemen Filiala yemenită a reţelei teroriste Al-Qaida a revendicat, într-un comunicat publicat pe internet, un atentat eşuat comis miercuri împotriva Ambasadei Italiei la Sanaa, când două bombe au explodat fără a face victime. „Această operaţiune lăudabilă a avut drept scop să-i alunge pe infideli din Peninsula Arabică şi pentru a-i răzbuna pe toţi musulmanii victime ai campaniei mondiale a Cruciaţilor“, se adaugă în textul a cărui autenticitate nu a putut fi stabilită. La Roma, Ministerul de Externe a informat că, în urma exploziilor cu obuze de mortiere, nici o persoană nu a fost rănită, iar clădirea ambasadei nu a fost afectată. Explozia s-a produs în cartierul Al-Safia, unde mai există birouri ale Ministerului de Finanţe şi sediul Direcţiei Vămilor.