Lumea pe scurt
Finanţări pentru microîntreprinderi
În cadrul Programului Operaţional Regional, microîntreprinderile pot efectua cheltuieli care pot fi decontate în cadrul domeniului major de intervenţie „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor“, Axa prioritară „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local“ din cadrul POR 2007-2013. Microîntreprinderile pot primi finanţare pentru mai multe tipuri de activităţi: pentru construcţii şi instalaţii aferente extinderii, construirii sau modernizării spaţiilor de producţie. Micii întreprinzători mai pot efectua cheltuieli pentru achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi şi pentru achiziţionarea sistemelor IT şi a programelor informatice. De asemenea, sunt considerate eligibile, în limita a 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, cheltuielile legate de serviciile de consultanţă. Pentru a face cunoscut oportunităţile de finanţare, Camera de Comert Americană în România organizează mâine un seminar referitor la oportunităţile de finanţare pentru IMM-uri şi un târg pentru IMM-uri. A murit singurul supravieţuitor britanic de la Auschwitz Singurul britanic cunoscut ca supravieţuitor al lagărului de concentrare nazist de la Auschwitz, Leon Greenman, a încetat din viaţă la Londra, la vârsta de 97 de ani. Leon Greenman locuia la Rotterdam în momentul în care ocupaţia nazistă i-a deportat familia la Auschwitz, în 1943. Soţia şi fiul lui Leon Greenman au murit în lagărul de concentrare. Potrivit BBC, citat de Rador, Leon Greenman a fost un activ militant împotriva grupurilor fasciste şi şi-a petrecut o mare parte din viaţă pentru a povesti lumii despre ororile Holocaustului. Staţia Spaţială Internaţională, aprovizionată de ATV-ul „Jules Verne“ ATV-ului „Jules Verne“ (Automated Transfer Vehicle) a fost lansat pe orbită pentru a transporta oxigen, apă, alimente şi echipamente ştiinţifice pentru echipajul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS). Lansarea a avut loc în condiţii optime, însă cu o întârziere de o zi, din cauza unor probleme tehnice privind sistemul de separare a acestui vehicul de racheta portantă Ariane 5, informează Associated Press. ATV-ul „Jules Verne“ conceput de Agenţia Spaţială Europeană va îndeplini misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale cu echipamente ştiinţifice destinate experimentelor în spaţiu dar şi cu alimente, apă şi rezerve de aer pentru echipajul staţiei orbitale. Capabil să transporte o încărcătură de trei ori mai mare decât naveta cargou rusă „Progress“, ATV-ul „Jules Verne“ va fi folosit şi pentru evacuarea deşeurilor rezultate în urma activităţilor pe ISS. Acest ATV, primul dintr-o serie de cinci ce vor fi construite de ESA pentru a deservi ISS, are o masă de 19,5 tone, dintre care 7,5 tone de încărcătură.