Lumea pe scurt
Serbia ameninţă ţările care recunosc Kosovo
Belgradul va acţiona în justiţie toate ţările care vor recunoaşte unilateral independenţa Kosovo, a ameninţat premierul sârb Vojislav Kostunica, aflat la sediul din New York al Naţiunilor Unite, unde a participat, miercuri seara, la dezbaterea cu privire la statutul provinciei. Potrivit premierului sârb, proclamarea independenţei Kosovo poate duce „spre o criză cu consecinţe imprevizibile“. Troica mediatorilor internaţionali (Rusia, SUA şi UE) a anunţat recent eşecul negocierilor dintre Belgrad şi Pristina cu privire la viitorul statut al provinciei Kosovo. În raportul troicii, pus la dispoziţia secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, se afirmă că niciuna dintre părţi nu doreşte să accepte un compromis: etnicii albanezi din Kosovo continuă să insiste asupra independenţei, iar Serbia refuză s-o acorde. Franţa dezmembrează o reţea Al-Qaeda Opt bărbaţi suspectaţi că ar avea legături cu Braţul Al-Qaeda în Maghrebul islamic (Baqmi), care a revendicat dublul atentat sinucigaş soldat cu moartea a 41 de persoane săptămâna trecută în Alger, au fost arestate marţi dimineaţă la Paris de serviciile franceze de contraspionaj, relata ieri „Le Figaro“. Suspecţii,7 algerieni şi un francez, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, se aflau deja în baza de date a Direcţiei de supraveghere a teritoriului (DST, contraspionaj) şi erau atent supravegheaţi de agenţii săi, susţine „Le Figaro“. După ce au fost arestaţi, ei au fost conduşi la un sediu al serviciilor secrete din apropierea Parisului, unde au fost interogaţi. DST îi suspectează pe cei 8 bărbaţi că ar fi furnizat materiale informative şi mijloace de telecomunicaţii teroriştilor algerieni din Baqmi. Cele două atentate cu maşini-capcană comise marţea trecută în Alger, revendicate de reţeaua teroristă Al-Qaeda, s-au soldat cu moartea a 41 de persoane, potrivit celui mai recent bilanţ. Medvedev se retrage de la şefia Gazprom Prim-vicepremierul rus, Dmitri Medvedev, sprijinit de Vladimir Putin pentru prezidenţialele din 2008, a anunţat ieri la Moscova că se va retrage din funcţia de preşedinte al Consiliului director al gigantului din domeniul gazelor naturale - Gazprom - în cazul în care va fi ales preşedinte al Rusiei. „Din câte înţeleg, mie sau oricărei alte persoane, actuala legislaţie nu acordă niciun fel de privilegiu celui care va deveni preşedinte, pentru că funcţia de preşedinte nu poate fi cumulată cu alte funcţii“, a explicat Medvedev. Acesta s-a înregistrat ieri, în mod oficial, la Co-misia Electorală Centrală din Moscova, în calitate de candidat al Rusiei Unite (partidul puterii) la funcţia supremă în stat, pentru alegerile din 2 martie, anul viitor. Şeful de campanie al lui Dmitri Medvedev la alegerile prezidenţiale va fi Serghei Sobianin, şeful administraţiei prezidenţiale din Rusia care, special pe durata campaniei electorale, şi-a luat concediu legal. Personal, Medvedev a declarat că nu-şi ia concediu preelectoral şi va acţiona, cot la cot, cu ceilalţi colegi din guvern, ca un „veritabil ceas elveţian“.