Lumea pe scurt
Sârbii oferă o largă autonomie pentru Kosovo
Preşedintele sârb Boris Tadic a reiterat ieri, negociatorilor internaţionali, oferta Belgradului privind acordarea unei largi autonomii provinciei Kosovo, în interiorul graniţelor Serbiei şi sub supervizarea comunităţii internaţionale. Conform ofertei sârbeşti, Kosovo ar obţine majoritatea atribuţiilor şi simbolurilor (drapel, imn) rezervate în mod obişnuit doar statelor suverane, urmând ca aceste atribuţii să fie supervizate de un reprezentant al comunităţii internaţionale. Acest compromis ar aduce la autodeterminarea Kosovo şi ar permite Pristinei să aibă acces la organizaţiile politice şi financiare internaţionale (ONU, OSCE, Consiliul Europei) şi i-ar da dreptul să dispună de reprezentanţe comerciale şi culturale în străinătate. În schimb, Belgradul şi-ar rezerva politica externă şi de apărare comună. Dacă acest compromis va fi acceptat, aplicarea sa ar urma să fie supravegheată şi garantată de comunitatea internaţională. Planul Serbiei urmează să fie studiat de partea kosovară, iar un anunţ este aşteptat în zilele următoare. Pakistan: violenţe interconfesionale grave Cel puţin 90 de oameni au fost ucişi, iar alţi 100 răniţi în confruntări violente între grupurile rivale şunite şi şiite din nord-vestul Pakistanului. Luptele au izbucnit acum două săptămâni, dar s-au intensificat în ultimele 4 zile. Atât şiiţii cât şi suniţii au lovit zone rezidenţiale, moschei şi civili. Clericii din ambele tabere se acuză reciproc de izbucnirea violenţelor. Autorităţile pakistaneze au impus starea de urgenţă într-un oraş de la graniţa cu Afaganistanul, însă luptele continuă, în ciuda apelului făcut de liderii religioşi suniţi şi şiiţi. Violenţele sectelor macină de mult timp Pakistanul, o ţară unde 80% dintre locuitori sunt musulmani suniţi, iar restul şiiţi. Succesorul lui Dalai Lama, ales prin referendum Urmaşul lui Dalai Lama va fi ales în afara Tibetului, dacă el va trebui să moară în exil, a declarat ieri, în oraşul indian Amritsar, liderul spiritual al budhiştilor tibetani. Dalai Lama a adăugat cu acelaşi prilej că poporul din Tibet va participa la un referendum organizat înainte de moartea sa pentru a-l desemna pe viitorul lor lider religios. Potrivit liderului religios al budhismului tibetan, la vot ar trebui să participe toate popoarele convertite la această religie, din zona himalayană şi până în Mongolia. Dalai Lama, în vârstă de 72 de ani, a fugit din Tibet în 1959, după eşecul unei revolte antichinezeşti, şi trăieşte de atunci în exil în India. Turcia oferă amnistia rebelilor kurzi Armata turcă a lansat o campanie pentru a-i încuraja pe rebelii kurzi din nordul Irakului să se predea, astfel încât aceştia din urmă să se poată bucura de amnistia în vigoare. Această campanie are loc în condiţiile în care Turcia a desfăşurat şi mai mulţi soldaţi şi unităţi de artilerie la graniţa sa sudică (frontiera comună cu Irakul), în vederea unei posibile ofensive dincolo de această graniţă. Elicoptere ale armatei turce au aruncat ieri mii de fluturaşi pe cărările montane folosite de obicei de rebelii kurzi din Irak pentru a ajunge în Turcia, cu intenţia de a-i convinge pe aceştia din urmă să se predea, potrivit unui oficial din guvernul de la Ankara, care şi-a păstrat anonimatul.