Lumea pe scurt

Data: 26 Noiembrie 2007

Preşedintele Georgiei demisionează pentru a candida din nou

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a demisionat ieri pentru a-şi putea înregistra candidatura la alegerile prezidenţiale de la 5 ianuarie 2008. Demisia înainte de încheierea mandatului reprezintă o formalitate şi o necesitate având în vedere alegerile prezidenţiale anticipate din Georgia şi faptul că Saakaşvili urmează să candideze. Conform Constituţiei, prerogativele prezidenţiale ale lui Saakaşvili, în vârstă de 39 de ani, au fost transmise cu titlu interimar preşedintei forului legislativ, Nino Burjanadze, care este şi unul dintre aliaţii săi. La 7 noiembrie, şeful statului georgian, venit la putere în urma „revoluţiei trandafirilor“ de acum patru ani, şi-a pus sub semnul întrebării imaginea de lider democrat, decretând starea de urgenţă, autorizând reprimarea cu gloanţe de cauciuc a manifestaţiilor opoziţiei şi închizând principalul organ de media al acesteia. El a anunţat apoi convocarea de alegeri prezidenţiale anticipate în ianuarie, în vreme ce opoziţia protesta pentru organizarea de alegeri legislative anticipate şi cerea demisia şefului statului. Opoziţia unificată l-a desemnat pe deputatul Levan Gaceciladze drept candidat pentru prezidenţialele din 5 ianuarie. California: 10.000 de oameni evacuaţi din cauza incendiilor După o lună, coşmarul incendiilor a reînceput în sudul Californiei. Peste 10.000 de oameni au fost evacuaţi ieri din apropierea oraşului Malibu, după ce mai multe incendii de proporţii au izbucnit în zonă. Flăcările se apropie rapid de casele luxoase din Malibu, oraşul locuit de numeroase vedete hollywoodiene. Cel puţin 200 de locuinţe sunt ameninţate de flăcări. Focul a mistuit deja 160 de hectare de teren şi a distrus 35 de case şi mai multe maşini, unele abandonate pe stradă. Nu s-au înregistrat victime până acum. Peste 200 de pompieri se luptă cu flăcările. Focul este intreţinut şi de vântul Santa Ana, o masă de aer cald care vine din deşert. California s-a confruntat luna trecută cu cele mai devastatoare incendii din istoria statului. Şapte oameni au murit atunci, sute de mii au fost evacuaţi şi aproape 2.000 de locuinţe au fost distruse în urma incendiilor care au devastat Califonia mai bine de o săptămână, în luna octombrie.