Lumea pe scurt
Fieful al-Qaida din Pakistan este inaccesibil americanilor
Regiunea din nord-vestul Pakistanului, fief al-Qaida, este în mare parte inaccesibilă pentru forţele din afară şi probabil că reţeaua nu va fi anihilată în curând de către armata americană sau pakistaneză, au declarat, miercuri, oficiali din serviciile de informaţii ale SUA. La o audiere în Camera Reprezentanţilor din Statele Unite, directorul pentru informaţii al Pentagonului, James Clapper, a declarat că Statelor Unite nu le convine că nu pot face nimic în timp ce gruparea teroristă îşi reface forţele în Waziristanul de Nord. În acelaşi timp, la o altă audiere, în faţa Comisei pentru Relaţii Externe a Senatului, subsecretarul de stat, Nicholas Burns, a reiterat varianta potrivit căreia Statele Unite ar putea acţiona unilateral împotriva al-Qaida din Pakistan în anumite circumstanţe. Burns a susţinut şi solicitarea lui Bush pentru alocarea a 750 de milioane de dolari în următorii 5 ani pentru a se ajuta la înfiinţarea de locuri de muncă şi pentru proiecte de dezvoltare în această regiune. Acordul nuclear Franţa-Libia provoacă scandal O asociaţie de organizaţii ecologiste din Franţa a denunţat acordul prin care Parisul ar putea furniza Libiei un reactor nuclear pentru desalinizarea apei de mare. „Sub pretextul de a ajuta Libia să se reintegreze în concertul naţiunilor, preşedintele francez a semnat un acord de livrare a unui reactor nuclear dictatorului libian Ghaddafi“, reclamă asociaţia „Sortir du Nucléaire“. Ecologiştii francezi avertizează că programele nucleare civile şi militare sunt „indisociabile“, apreciind că a livra un reactor nuclear civil Libiei înseamnă a ajuta această ţară să obţină, mai devreme sau mai târziu, arma atomică. Franţa şi Libia au semnat miercuri, la Tripoli, un protocol de acord în domeniul energiei nucleare civile. Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a dat asigurări că „nu există nici o legătură“ între eventuala furnizare către Libia a unui reactor nuclear şi recenta eliberare a infirmierelor bulgare. Polonia înfiinţează „închisorile de week-end“ Condamnaţii la pedepse de maxim jumătate de an de închisoare ar putea să ispăşească sentinţele timp de câte două zile pe săptămână, de pildă în week-end - propune guvernul polonez. După cum a comunicat departamentul de informaţii al Ministerului Justiţiei, care a pregătit proiectul, acesta are ca scop reducerea numărului deţinuţilor - În cazul aplicării sistemului săptămânal, în închisori se vor afla de două ori mai puţini condamnaţi decât în sistemul tradiţional. În plus, pentru condamnat, calitatea executării pedepsei în condiţiile izolării de scurtă durată o reprezintă reducerea efectelor arestului permanent, cum ar fi pierderea locului de muncă, a locuinţei, destrămarea familiei şi a relaţiilor sociale. Rusia a expulzat ataşatul comercial al M. Britanii la Moscova Federaţia Rusă l-a expulzat ieri pe ataşatul comercial al Marii Britanii la Moscova, în cadrul măsurilor de ripostă anunţate în criza diplomatică cu Londra, ca urmare a cazului Litvinenko. Potrivit The Moscow Times, Andrew Levi, consilier pe probleme economice la ambasada Marii Britanii de la Moscova, are cel mai înalt rang dintre cei 4 diplomaţi a căror expulzare a fost decisă, săptămâna trecută, de Ministerul rus al Afacerilor Externe. Ambasada britanică nu a comentat dacă informaţia este adevărată sau falsă.