„Lumina de Duminică”, 15 ani de zidire sufletească

Pe 16 octombrie a.c., săptămânalul „Lumina de Duminică” a împlinit 15 ani. O „vârstă” adolescentină, care însumează însă o impresionantă lucrare ziditoare a sufletelor, după cum o mărturisesc cititori precum profesorul Gheorghe Tudosoiu din Câmpina. Apărut la Iași în 2005, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte ­Patriarh Daniel, Mitropolit al Moldovei la vremea aceea, „LD-ul” s-a afirmat „ca o necesitate pentru păstrarea unui echilibru între ritmul alert al evenimentelor zilnice și reperele statornice ale sărbătorilor, popasuri duhovnicești din viața Bisericii”, cum arăta Întâistătătorul nostru, Patriarhul Daniel.

Ca să înțelegi cum lucrează cuvântul scris al Bisericii, mai ales în această lume a prezentului, încercată și înver­șunată în suferințe și deznădejdi, bântuită de ură, imoralitate și intoleranță, privată de multe drepturi și libertăți fundamentale, nu trebuie decât să asculți mărturisirile celor care, dobândind harul scrisului ziditor, își schimbă din temelii viețile, asumat, înlocuind iadul morții spirituale cu bucuria învierii în iubirea lui Hristos. Și sunt mulți cei care au făcut-o, descoperind în publicațiile Patriarhiei Române sprijin și salvare la vreme de rătăcire și neputință.

Întâlnirea care a schimbat o viață

Într-una din zilele acestei toamne uscate, sărăcite, îmbolnăvite de gripă și secetă, am ajuns într-un cartier al orașului Câmpina, din județul Prahova, pentru a cunoaște un om care și-a vindecat sufletul citind zilnic publicațiile Patriarhiei. Aveam să descoperim nu numai niște experiențe extraordinare, dar și o „înaripare”, care datorită cuvântului scris al Bisericii aduce nu numai liniște sufletească, echilibru, ci și speranță. Căci, până la urmă, în această perioadă dificilă prin care trecem din cauza pandemiei, nevoia de speranță înseamnă viață, continuitate, iubire de semeni, întărirea familiei, dar mai ales întâlnirea salvatoare cu Dumnezeu. Nu puțin lucru, când toate parcă în jur se fac zid împotriva acestei bucurii.

Am ajuns așadar în Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, din cartierul Voila, municipiul Câmpina, Protopopiatul Câmpina, Arhiepiscopia Bucureștilor, prima înființată aici după Revoluție. Aflasem de la părintele paroh Nicolae Radu despre acest om și despre povestea întâlnirii lui cu publicațiile „Lumina“, ținând să-l cunoaștem și să-i auzim mărturisirea.

„În momentul în care parohia a făcut abonamente la publicațiile Patriarhiei, le-am împărțit, gratuit, credincioșilor. Printre cei ­care au primit săptămânalul ­«Lumina de Duminică» și «Ziarul Lumina» s-a numărat și domnul profesor Gheorghe Tudosoiu, fost director al școlii din cartierul ­nostru, în prezent pensionar. ­Întâlnirea cu cuvântul scris al ­Bisericii a fost pentru dânsul tulburătoare, fapt care l-a determinat nu numai să-și reașeze viața inspirându-se din paginile acestor publicații, ci să facă și ceva în plus. Astfel a început să conspecteze, de mână, în două culori, albastru și roșu, pe caiete și agende, fiecare număr al săptămânalului și al cotidianului. Deși mi-a mărturisit că face lucrul acesta, nu am realizat ce dimensiune va ­căpăta inițiativa domniei sale. Astăzi, deținem mii de pagini, frumos caligrafiate, cu articolele care l-au impresionat, din fiecare număr al celor două publicații, făcându-le ușor accesibile pentru cei care vor să se informeze cu privire la viața și lumea Bisericii. Mai mult, a realizat o arhivă remarcabilă, bine organizată, a publicațiilor respective, care stă la dispoziția credincioșilor doritori să le citească, aici, la sediul parohiei. Demersul domnului profesor este de excepție, pentru că din toate ziarele și revistele care i-au stat la dispoziție, le-a ales pe cele ale Bisericii, satisfăcându-și o nevoie, conștientă sau ascunsă, de hrănire spirituală a sufletului. În momentul în care a descoperit cele două tipărituri, a fost așa de impresionat, încât a rămas «acolo», propunându-și să facă ceva mai mult, pentru a-și manifesta bucuria, dragostea, surprinderea față de ceea ce i-a schimbat, fundamental, viața. Mă gândesc ca, după ce vom depăși insuportabila perioadă de pandemie, copiii din parohie, de care noi ne ocupăm în mod deosebit, să poată aprecia jertfa acestui dascăl și frumusețea scrisului de mână, atât de suferind în această eră a calculatorului”, ne-a spus părintele Nicolae Radu, care avea să ne povestească și despre o altă „întâlnire” cu publicațiile Patriarhiei, la fel de tulburătoare și ­ziditoare, petrecută chiar în familia sfinției sale.

Cuvinte pentru minte și suflet

„În aceeași perioadă în care am distribuit abonamentele în parohie, am considerat că ar fi folositor să-i trimit cele două ­tipărituri și unui cumnat, care locuia la Miercurea Ciuc, personaj destul de sensibil și receptiv la discuțiile cu mine, ca preot, care ocupa o funcție importantă în conducerea Poliției județului Harghita. Pentru el a fost o surpriză de proporții. M-a sunat imediat și mi-a mărturisit că a fost foarte impresionat. Citea zilnic ziarele, mă suna și-mi spunea că toată viața a stat având biroul plin cu tot felul de reviste, cotidiane naționale și locale, dar numai în paginile acestor publicații ale Bisericii a descoperit ceva deosebit. Anume că ele nu se adresau numai minții, ci și sufletului. În timp, nu numai că devenise cititorul lor, dar articolele duhov­nicești, cele de istorie, reportajele creștine, informațiile din întreaga Biserică l-au îndreptat foarte mult. Dar nu a rămas numai la atât: a început să meargă la slujbe, și-a făcut un duhovnic la Mănăstirea Izvorul Mureșului, devenind un credincios în cel mai curat sens al cuvântului. Omul acesta nu se mai află acum printre noi, nu mai primește ziarele, dar cu siguranță, acolo unde se află, culege roadele dobândite în urma întâlnirii cu aceste publi­cații. Ele i-au schimbat viața, l-au adus la Dumnezeu și a plecat dintre noi, din Biserică, împărtășit cu Sfintele Taine, lucruri care nu s-ar fi întâmplat, cu siguranță, dacă nu avea loc această întâlnire. Iată cum lucrează duhul unor publicații creștine și cât de neașteptat poate fi rezultatul unei asemenea comunicări, unei asemenea întâlniri. În mod cert, în această perioadă atât de grea, restrictivă, mijloacele media ale Patriarhiei Române sunt inestimabile pentru oamenii care nu pot veni la biserică, pentru cei vulnerabili, dar care urmăresc sau ascultă Sfânta Liturghie transmisă de radioul și televiziunea Patriarhiei, sau care citesc despre cele întâmplate în Biserică, lucruri care completează, ­împlinesc viața duhovnicească”, ne-a mai mărturisit părintele ­paroh Radu.

Viață, speranță și... ­înaripare

După ce ne-am odihnit privirile cercetând valea din josul cimitirului parohiei, în curtea căruia se află biserica, descoperind printre atâtea tristeți și uscăciune frumusețea unui loc încă verde, deosebit, „salvat” de la disperare de puținii stropi de ploaie care cândva au căzut și pe aici, am pornit spre casa domnului profesor Gheorghe Tudosoiu, care se află chiar acolo, în inima văii, nu departe de școală. ­

După numai câteva minute, am ajuns, însoțiți de părintele Nicolae Radu, în fața unei curți care se deschide cu o grădină milimetric rânduită, plină cu flori și viță-de-vie, ținând parcă în corzile ei, într-una din laturi, o casă cochetă, îngrijită, curată și, de departe, primitoare. Aici totul contrastează cu starea generală a așezărilor noastre rurale la vreme de toamnă prăfuită și pandemie, căci florile, gazonul umed, aerul respirat „vorbesc” despre viață, speranță și... înaripare. Nu peste prea multe minute aveam să înțelegem sensul acestei prime impresii.

Lângă peretele casei, la umbră, am descoperit „biroul” de vară al domnului profesor, la „pupitrul” căruia lucrează cu sine și cu împrejurul, având drept material didactic duhul cuvântului scris izvorât din publicațiile Bisericii, din care se hrănește zilnic. Timid și tremurând de emoție, ne-a primit împreună cu doamna Maria, soția sa, ca pe niște oaspeți așteptați de mult, care tot șovăiseră să sosească. Ne-a invitat înăuntru, unde a început să ne povestească. Așa am aflat că domnul profesor s-a născut în 1944, în Provița de Sus, județul Prahova, de unde era și vrednicul de pomenire Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, că are un băiat, mare inventator, plecat cu familia în Suedia, că este absolvent al Facultății de Limbă și Literatură Română din cadrul Universității București, că în 1973 a venit ca institutor la Școala nr. 3 din Câmpina, unde în 1985 a devenit profesor și directorul școlii, timp de 19 ani.

„Prin 2007-2008, am avut un mare necaz: nu mai puteam să vorbesc, din cauza unui cancer la coarda vocală stângă. O primă operație nu a reușit, a doua însă s-a încheiat cu succes. Acesta a fost momentul în care L-am descoperit pe Dumnezeu. Aflându-se în București când eu eram în spital, soția a mers la biserică să se roage pentru mine. Fără să știe cum, a ajuns la Mănăstirea Radu Vodă, la moaștele Sfântului Nectarie. Cred că din acel moment, Dumnezeu a fost alături de mine. De aceea, în fiecare an, venim la București să ne închinăm la moaștele sfântului. Am 12 ani de când m-am vindecat. Atunci m-am gândit să fac ceva să-I mulțumesc și altfel lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El. Așa am ajuns să mă ocup de colecția publicațiilor «Lumina». Totul a devenit mai mult decât o obișnuință. Mi s-au părut unele dintre cele mai frumoase publi­cații dintre cele pe care le citeam de obicei: «România Literară», «Contemporanul» sau cotidianele laice. Când citesc «Lumina» simt că mă înaripează. În ambele, cotidian și magazinul de duminică, găsesc sprijin moral, spiritual. Până să le descopăr nu prea cunoșteam eu tainele credinței. Citisem Biblia, dar sporadic. Aceste lecturi cotidiene mă ajută foarte mult. De aceea m-am gândit să las ceva în urma mea. Sintetizez articolele, îndosariez colecția. Am început mai întâi să fac conspectele zi de zi, și așa am ajuns la peste 30 de caiete și agende arhivate și ele, cu informații din aceste publicații. Îmi plac toate rubricile, articolele, reportajele, știrile, actualitatea religioasă, sinaxarul, comemorările personalităților ­care nu se mai află printre noi, și-mi dau seama câtă inteligență a lăsat acest popor omenirii. Cunosc, după semnături, toată redacția ziarului! Mă impresionează tălmăcirile Sfintei Evanghelii de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, predicile pe care le ține. Am o deosebită admirație pentru articolele Prea­sfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Din aceste lecturi am reușit să mă pun la punct cu termenii biseri­cești, dar ceea ce mă înaripează este duhul acestor publi­cații care a lucrat asupra sufletului meu. Așa am devenit mai bun, am reușit acum să identific diferența dintre rău și bine și-mi dau seama că numai binele pe care îl faci, prin ajutorarea celor care îți cer sprijin, este ziditor. «Ziarul Lumina», în integralitatea lui, adică și ­«Lumina de Duminică», și celelalte publicații periodice ale lui sunt un tot unitar. Nu poți vorbi numai de unul sau de altul. Dacă descoperi aceste publicații nu mai ai nevoie să citești alte ziare, pentru că ele oferă totul: și actualitate socială, și actualitate religioasă, educație etc. Sunt atâtea lucruri folositoare despre educație, încât, dacă le-ar citi toți profesorii, starea copiilor s-ar îmbunătăți semnificativ. În perioada asta de pandemie am descoperit, spre exemplu, sfaturi, metode de a ne apropia de elevi, de a-i iubi și de a ni-i face prieteni, și multe altele. De când fac ceea ce fac, am căpătat o liniște sufletească deosebită, mi-am schimbat prioritățile vieții, mi-am întărit familia prin rugăciuni și harul lui Dumnezeu s-a pogorât asupra noastră. Permanent, noi am primit ajutor de la El. Ne-am ridicat o casă, pe un loc viran, plin de buruieni din apropierea școlii, pe care îl vedeam de pe fereastra unei clase și pe care visam să-mi ridic o locuință. Toate rugămințile ne-au fost îndeplinite”, ne-a mărturisit în final domnul profesor Gheorghe Tudosoiu.

După această întâlnire și după experiențele aflate, am revenit în capitala noastră obosită și îmbolnăvită, ceva mai luminați la suflet, mai liniștiți și mai... înaripați, înțelegând că pentru mulți dintre cititorii publicațiilor Patriarhiei, fiecare zi este un fel de Liturghie, în care se împărtășesc cu bucuria și speranța ce izvorăsc din duhul cuvântului scris al Bisericii, dobândind sprijin și salvare la vreme de rătăcire și neputință...