Lumină duhovnicească pentru craioveni
Praznicul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir a adunat la Catedrala mitropolitană din Craiova mii de credincioşi. Sărbătoarea a culminat cu slujba Sfintei Liturghii, oficiată astăzi de un sobor format din şase arhierei, preoţi şi diaconi.
Oraşul din inima Olteniei a pulsat zilele acestea în efervescenţa bucuriei spirituale izvorâte din întâmpinarea mult-aşteptatei prăznuiri a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul cetăţii Băniei, şi al Catedralei mitropolitane. Sărbătoarea a început din seara zilei de 25 octombrie, prin oficierea slujbei Vecerniei, unită cu Litia. A urmat tradiţionala procesiune cu moaştele Sfinţilor Nifon, Tatiana, Serghie şi Vah, pe traseul: Catedrală - Biserica "Sfântul Gheorghe Vechi" - Universitate - Primărie - Biserica "Sfântul Ilie Tesviteanul" - Catedrală. În fruntea miilor de credincioşi s-au aflat Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La întoarcere, sfintele moaşte au fost aşezate pe un podium special amenajat în faţa Catedralei mitropolitane. Aici vor rămâne până la sfârşitul zilei de astăzi pentru a fi cinstite de credincioşi.
"Aceasta itinerar poate fi asemănat cu parcursul vieţii noastre"
La final, IPS Părinte Mitropolit Irineu a adresat un cuvânt de binecuvântare credincioşilor prezenţi, mulţumindu-le pentru participare şi pentru evlavia pe care o au la Sfântul Dimitrie. "Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie are o semnificaţie cu totul aparte pentru toţi credincioşii din Cetatea Băniei. Acest lucru s-a adeverit în această seară binecuvântată prin participarea dumneavoastră la acestă procesiune sfântă şi binecuvântată. Acest itinerar poate fi asemănat cu parcursul vieţii noastre pe care dorim să mergem împreună cu Sfinţii lui Dumnezeu. În felul acesta arătăm că Domnul nostru este pretutindeni, că noi Îl binecuvântăm îndeosebi în Biserică, dar şi în afara ei. Am mers şi anul acesta în procesiune, călăuziţi de puterea Duhului Sfânt şi înconjuraţi de harul mângâietor al Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cel care ne este permanent alături, pentru că acolo unde este Dumnezeu, stau de faţă şi Sfinţii Săi", a conchis IPS Părinte Mitropolit.
"Să apărăm onoarea şi cinstea Sfintei Biserici!"
În ziua cinstitului praznic, de la primele ore ale dimineţii, preoţii slujitori au săvârşit slujba de Sfinţire a Apei sau Agheasma Mică. La Sfânta Liturghie soborul arhiereilor a fost întregit prin prezenţele Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului şi a Preasfinţitului Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor.
În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul slujbei, IPS Părinte Laurenţiu a arătat că, asemenea Sfântului Dimitrie, fiecare creştin este dator să lupte pentru credinţa ortodoxă: "Astăzi, din virtuţile Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, vom reţine doar trei, care sunt menţionate în tropar. Prin urmare, prima însuşire a fost că, prin jertfa pe care a suportat-o, a ales să trăiască în adevăr şi să nu se despartă de Hristos Domnul, Cel răstignit pentru păcatele noastre. El a arătat că nimeni dintre oameni nu are dreptul să-L înlocuiască pe Dumnezeu cu idolii şi închipuirile care izvorăsc din desfătările lumii. Biruindu-i pe păgâni, Sfântul Dimitrie ne dă şi nouă putere să-i învingem pe necredincioşii care vin înaintea noastră, îmbrăcaţi în haină de necinste. A doua sa virtute, pe care o menţionează troparul, arată că sfântul a surpat puterea lui Lie şi a treia arată că "la luptă îndrăzneţ l-a făcut pe Nestor". Cu toţii cunoaştem întâmplarea când acel păgân, care-i omora pe creştini spre desfătarea împăratului, se trufea cu puterea lui. Această mândrie a fost călcată în picioare de tânărul Nestor care a fost întărit şi ocrotit de rugăciunile Sfântului Dimitrie. Şi noi suntem chemaţi să călcăm în picioare mândria celor care batjocoresc podoaba Bisericii noastre. Să apărăm onoarea şi cinstea Trupului Tainic al Mântuitorului Hristos din care facem parte cu toţii". La sfârşit, IPS Părinte Irineu le-a mulţumit arhiereilor prezenţi pentru participare şi împreună slujire şi i-a binecuvântat pe credincioşi. (Diac. Ioniţă Apostolache, Gheorghe Cioiu)