Lumina lumii
De sus, din ceruri pogorând
Pe-ntinsul păcătos pământ
Adus-ai în al lui hotar
Alin și mângâiere, har.
Hristoase, Tu, Lumina lumii,
Alini plânsul tăcut al mumii
Și tuturor ne-aduci, sub cer senin,
Mântuitorul Adevăr divin.
Cuvântu-Ți, de iubire sfântă,
În inimile noastre cântă.
Tu ești Lumina neînserată
De-atâta vreme așteptată.
Trimis de Tatăl Tău, cu dor,
Să ne fii Frate și Păstor.
Ești Calea, Adevărul, Viața -
Ești sacrificiul și povața
Și-n semn de-adâncă mulțumire
Slavă Ți-aducem - și iubire.