Lumina Schimbării la Față la Mănăstirea Izbuc
La prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului, miercuri, 6 august, Mănăstirea Izbuc și-a serbat unul dintre hramurile principale ale sfântului așezământ. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară. Prăznuirea hramului a început încă din ajun, când mulțimile de credincioși au putut lua parte la slujba Privegherii, a Paraclisului Maicii Domnului, la Taina Sfântului Maslu de obște și la Sfânta Liturghie de la miezul nopții.
După citirea pericopei evanghelice rânduite prăznuirii împărătești a Schimbării la Față a Domnului (Matei 17, 1-9), Preasfinţitul Părinte Sofronie le-a vorbit credincioșilor prezenți despre profunzimea teologică și caracterul programatic al acestui eveniment dumnezeiesc, subliniind că transfigurarea Mântuitorului pe munte nu este doar o anticipare a Învierii Sale, ci o descoperire a scopului ultim al omului: îndumnezeirea prin comuniunea cu Lumina cea necreată. „Scopul pentru care Domnul Iisus Hristos Și-a dus Ucenicii în munte și S-a schimbat la Față înaintea lor este pentru a le arăta o dată în plus, după toate mărturiile pe care le adusese deja, că lumea se schimbă. Lumea se schimbă prin intervenția directă a lui Dumnezeu în istorie din starea infernală în care ajunsese din cauza căderii oamenilor. Este momentul în care Tatăl hotărăște să Își trimită Fiul să Se facă Om pentru noi oamenii și a noastră mântuire”, a spus ierarhul. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul vechii Catedrale „Adormirea Maicii Domnului” din Baia Mare, coordonat de Gabriela Cânța. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Sofronie i-a hirotesit pe ieromonahii Arsenie Dat și Silvestru Vid întru singheli. Arhimandritul Mihail Tărău, starețul mănăstirii și exarhul așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei, a adresat mulțumiri ierarhului, pelerinilor, autorităților civile și tuturor ostenitorilor obștii monahale.