Lumina sfinţeniei pentru o nouă biserică în Chitila
Credincioşii Parohiei Chitila 2 din cadrul Protopopiatului Ilfov Sud au trăit duminică, 3 octombrie, bucuria duhovnicească a consacrării noului lăcaş de rugăciune înălţat în localitate. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, ierarhul a acordat, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mai multe distincţii celor ce s-au evidenţiat în străduinţa edificării noii biserici.
După o lucrare de peste 14 ani, Parohia Chitila 2, judeţul Ilfov, s-a îmbogăţit spiritual prin sfinţirea bisericii cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă”. Din soborul de clerici care au slujit la rânduiala târnosirii lăcaşului de cult şi la Sfânta Liturghie împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul au făcut parte părintele protoiereu Ioan Bondar, de la Protopopiatul Ilfov Sud, pr. asist. univ. dr. Alexandru Dumitrescu, preotul paroh Doru-Marian Dumitrache, precum şi alţi preoţi de la parohiile învecinate.
Mai întâi a fost săvârşită slujba de târnosire a bisericii, prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir şi stropirea cu Agheasmă mare pe cele patru laturi, precum şi la interior, urmată de aşezarea în piciorul Sfintei Mese a unei mici racle cu părticele din moaşte de sfinţi mucenici şi pecetluirea prestolului după rânduiala îndătinată.
După slujba de sfinţire, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat importanţa târnosirii bisericii pentru orice comunitate parohială: „Sfântul Apostol Pavel compară Biserica cu un trup, în care fiecare membru este indispensabil. Un trup nu este întreg dacă un mădular lipseşte sau este nedesăvârşit. De aceea, Biserica suferă când un mădular se desparte de trup, alunecă de la dreapta credinţă sau rămâne rob al patimilor. Suntem necesari unii altora, la fel cum organele sunt necesare unele altora într-un organism. În tradiţia poporului nostru, toate evenimentele mari din viaţă - botezul, cununia, înmormântarea şi multe altele - se petrec în sânul Bisericii, cu conştiinţa că suntem mădulare ale aceluiaşi trup, al cărui Cap este Hristos. Această clădire care, prin pogorârea Duhului Sfânt, s-a prefăcut în Casă a lui Dumnezeu şi Poartă a cerului, este corabia care trece de la moarte la viaţă, de pe pământ la cer şi de pe marea învolburată a acestei vieţi la limanul cel lin al Împărăţiei cerurilor”.
Porunca iubirii, semnul distinctiv al creştinismului
În continuare, pe un podium amenajat în imediata apropiere a bisericii, a fost săvârşită Sfânta Liturghie. După citirea pasajului evanghelic al iubirii vrăjmaşilor, ierarhul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a arătat faptul că Mântuitorul a adus în lume porunca supremei iubiri, îndeplinirea ei fiind semnul distinctiv al creştinismului faţă de celelalte tradiţii religioase care există pe pământ. „Porunca iubirii este dată de Mântuitorul îndată după anunţarea regulii de aur a convieţuirii noastre ca fii ai lui Dumnezeu şi fraţi întreolaltă. Iubirea creştină nu presupune doar a ne abţine să facem rău altora, ci înseamnă să facem binele. După ce stabileşte regula de aur care trebuie să guverneze relaţiile dintre oameni, Mântuitorul ne arată cea mai înaltă formă de iubire, care merge până la iubirea vrăjmaşilor, deşi omeneşte pare greu de îndeplinit. Hristos nu ne-a cerut, însă, niciodată să împlinim un lucru imposibil. Atunci când era în agonia morţii, ne-a arătat, de asemenea, că iubirea vrăjmaşilor este posibilă, dacă avem harul lui Dumnezeu. Exemplele celor capabili de aceeași iubire sunt nenumărate, începând cu cel al Sfântului Arhidiacon Ştefan. De aceea, Mântuitorul afirmă că doar prin această formă de iubire ne deosebim de păgâni şi de păcătoşi”, a subliniat Episcopul-vicar patriarhal.
Felicitări, ordine şi distincţii
În încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a transmis un mesaj de felicitare tuturor celor care s-au implicat în edificarea noii biserici din localitatea Chitila, oferind totodată o serie de distincţii celor care s-au evidenţiat în acest demers. Astfel, părintele paroh Doru-Marian Dumitrache a fost hirotesit iconom stavrofor, având dreptul să poarte cruce pectorală, brâu roşu şi bederniţă. Primarul oraşului Chitila şi soţii Cristian Tudose şi Ilona Fodoroiu au fost distinşi cu Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru contribuţiile deosebite avute la construirea bisericii.
Totodată, pentru sprijinirea părintelui paroh în eforturile sale, Consiliul parohial a primit Distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, iar Comitetul parohial a primit Distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.
La final, părintele paroh a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru grija pastorală arătată faţă de comunitatea ilfoveană, Preasfinţitului Părinte Varlaam Ploieşteanul pentru săvârşirea celor două rânduieli liturgice şi pentru cuvântul de învăţătură, precum şi tuturor celor care s-au implicat pentru construirea bisericii şi organizarea evenimentului. Credincioşii care au participat la sfintele slujbe au fost apoi invitaţi să treacă prin Sfântul Altar pentru a se închina la Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, primind la plecare pachete cu produse alimentare.