Lumină și speranță dăruite copiilor și mamelor aflate în dificultate

Un articol de: Filip Hristofor Cane - 03 Iunie 2025

Cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal din București, a desfășurat o acțiune filantropică inițiată și coordonată de părintele protoiereu Valer Ulican, parohul bisericii. Astfel, în data de 1 iunie, o delegație a parohiei s‑a deplasat la Centrul maternal „Sfântul Nicolae” din Capitală, unde a oferit sprijin mamelor și copiilor ocrotiți în cadrul instituției.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul generos al Comitetului parohial, precum și al unor binefăcători și credincioși care au dorit să aducă alinare celor aflați în suferință. Au fost donate haine, jucării, produse igienico‑sanitare, alimente și alte bunuri de strictă necesitate, toate oferite cu dragoste și responsabilitate de către credincioșii parohiei.

Părintele paroh Valer Ulican a subliniat importanța acestei acțiuni în contextul misiunii Bisericii de a fi alături de cei aflați în dificultate, evidențiind totodată bucuria de pe chipul copiilor cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului:

„Această zi ne‑a arătat, încă o dată, cât de mare este puterea comunității unite în jurul valorilor creștine. Grija față de aproapele, atenția față de copiii lipsiți de sprijin, precum și față de mamele aflate în situații dificile, reprezintă o chemare constantă la lucrarea iubirii milostive. Bucuria din ochii copiilor și recunoștința mamelor ne‑au întărit convingerea că aceste gesturi simple, dar făcute cu inimă curată, aduc lumină în viețile celor care au nevoie cel mai mult de speranță. Astfel de întâlniri ne apropie unii de alții, dar mai ales ne apropie de Dumnezeu, Cel care ne îndeamnă să fim făclii aprinse în întunericul acestei lumi. Fiecare mână întinsă, fiecare dar oferit cu dragoste, fiecare zâmbet împărtășit devine o mărturie vie a Evangheliei lucrătoare în mijlocul nostru. În aceste clipe, simțim că Hristos Se află între noi, în chipul celui mic, al celui lipsit, al celui încercat”, a spus părintele paroh Valer Ulican.